Apa va fi oprită pe timpul nopții în această localitate din România. Motivul pentru care s-a luat decizia
Autoritățile din România încep să apeleze la măsuri extreme din cauza secetei și a valului de caniculă. RAJA Constanța anunță că apa potabilă urmează să fie raționalizată în localitatea Mihail Kogălniceanu.

Apa potabilă din localitatea Mihail Kogălniceanu urmează să fie raționalizată. Astfel, comuna din județul Constanța devine prima localitate din țara noastră unde furnizarea apei urmează să fie sistată complet pe timpul nopții. Această măsură a fost luată pentru a se putea reface rezervele din sistem pe parcursul nopții.
Această decizie a fost luată după ce s-a înregistrat un consum excesiv în ultimele zile, lucru care a împiedicat umplerea rezervoarelor de înmagazinare a apei. Acest consum ridicat a epuizat stocurile necesare pentru distribuția continuă a apei, potrivit reprezentanților RAJA Constanța.
Furnizarea apei va fi sistată noaptea
Practic, în localitatea Mihail Kogălniceanu, furnizarea de apă potabilă va urma să fie sistată între orele 22:00 și 06:00. În același timp, pe parcursul zilei, alimentarea cu apă se va desfășura în condiții normale.
Măsura urmează să rămână în vigoare până când consumul va reveni la valori sustenabile. Operatorul recomandă populației să-și asigure rezerve minime de apă pentru uz casnic. Cu toate acestea, este tras un semnal de alarmă privind folosirea apei în alte scopuri decât cele menajere.
Seceta afectează și alte țări
„Folosirea apei în alte scopuri decât cel menajer – cum ar fi irigarea grădinilor, umplerea piscinelor, spălarea curților, teraselor sau a altor suprafețe exterioare – contravine contractului de furnizare și conduce la creșterea consumului peste capacitatea maximă a sistemelor, ceea ce agravează situația”, a transmis RAJA Constanța.
Fenomenul secetei nu afectează numai România. Nivelul scăzut al Dunării cauzează probleme și dincolo de hotare, iar în Novi Sad, în nordul Serbiei, zeci de ambarcațiuni au rămas blocate după ce apele Dunării s-au retras cu sute de metri de la mal.


































