Ăsta e usturoiul «Benone», soiul creat de un fermier buzoian. Va ajunge pe piață la sfârșitul lui iunie

Ultima actualizare:

    Agricultorul  Valentin Jecu  a cultivat  15 hectare  cu usturoiul  „Benone”
Agricultorul Valentin Jecu a cultivat 15 hectare cu usturoiul „Benone”

Un fermier buzoian a dat lovitura cu usturoiul românesc. El cultivă un soi nou, botezat după numele celebrului interpret de muzică populară Benone Sinulescu. Usturoiul „Benone” este mai dulceag, mai aromat şi mai iute decât cel din import, după cum dezvăluie specialiştii Staţiunii de Cercetare Legumicolă Buzău, care au creat acest soi.

Hotărât să reia tradiţia de a cultiva usturoi în apropiere de Râmnicu Sărat, agricutorul Valentin Jecu a apelat, în urmă cu cinci ani, la Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare în Legumicultură din Buzău, pentru a crea un sortiment rezistent şi gustos.Cercetătorii au reuşit să preia de la mai mulţi grădinari din comuna Râmnicelu soiurile locale, aflate în pericol de dispariţie, şi să dezvolte altele noi. Dintre acestea, usturoiul „Benone” a fost deja omologat şi e aproape gata să ajungă pe mesele românilor.


    Soiul creat  la Buzău  va ajunge  în pieţele din  Buzău, Vrancea  şi Bucureşti
Soiul creat la Buzău va ajunge în pieţele din Buzău, Vrancea şi Bucureşti

”În acest moment, avem cultivată o suprafaţă de 15 hectare numai cu soiul «Benone», dezvoltat împreună cu Staţiunea de Cercetare Legumicolă Buzău”, spune, pentru adevarul.ro, Valentin Jecu.

„În primul şi în primul rând, are acel gust unic, acel gust dulce-acrişor-iute, pe care nu-l mai are nici un alt soi de usturoi pe care îl găseşti pe piaţă. E important şi terenul din zonă, care îi dă aceste calităţi unice”, explică fermierul.

«Artistul e iubitor de legumicultură»

”Trebuie să ştim că usturoiul are cerinţe speciale de sol şi de climă. Nu se obţin rezultate bune pe tot teritoriul ţării, ci numai în zone pretabile pentru usturoi, în luncile râurilor, în zone cu teren uşor nisipos, cu drenaj bun, aşa cum este în apropierea albiei râului Râmnicu Sărat”, arată cercetătorul Costel Vânătoru, de la Staţiunea pentru Legumicultură.


    Benone Sinulescu,  zis nea Beni, un  artist îndrăgit
Benone Sinulescu, zis nea Beni, un artist îndrăgit

Usturoiul „Benone” va ajunge la sfârşitul lunii iunie în pieţele din Buzău, Vrancea şi Bucureşti. Printre primii clienţi se va număra şi Benone Sinulescu, îndrăgitul solist de muzică populară, care este un personaj reprezentativ pentru judeţul de la Curbura Carpaţilor. Artistul s-a bucurat când a aflat că numele său este atribuit unui soi local de usturoi.

”M-am consultat cu Benone Sinulescu înainte de a da denumirea soiului. Artistul este şi un mare iubitor de legumicultură. În fiecare primăvară, eu îi trimit răsaduri şi dumnealui le cultivă cu multă dragoste”, adaugă Vânătoru.

Usturoiul Benone va fi ambalat în plase de rafie, în cantităţi mici, pentru a rezista multe luni în condiţii minime de păstrare. Pentru noul sortiment, fermierul din comuna Râmnicelu a primit deja comenzi de la câţiva producători buzoieni de cârnaţi de Pleşcoi, dar şi de la un supermarket din Vrancea.

Click! spune

Benone Sinulescu (83 ani) a primit adesea seminţe de la Costel Vânătoru, pentru grădina sa din comuna Bârzava (Arad), unde s-a stabilit de ani buni cu soția lui. “Mi-a dat semințe pentru dovleci uriași. Tot datorită lui am vinete albe, roșii imense, de peste 1,5 kilograme bucata, sau castraveţi amari”, mărturisește nea Beni.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
luxemburg istock jpg
jessica riggs calendar nud profimedia (1) jpg
georgescu iohannis foto EPA + FB jpg
1280px Podul de la Cernavodă distrus în 1916 jpg
poligon explozie jpg
ucraina png
Schengen shutterstock 9 jpg
lidl jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net