Atenţie la căpuşe! Parcurile şi pădurile sunt pline

Ultima actualizare:

    Primăriile au început să stropească pomii din parcuri pentru combaterea dăunătorilor
Primăriile au început să stropească pomii din parcuri pentru combaterea dăunătorilor

Atenţie! A debutat sezonul căpuşelor. Ploile din ultima perioadă, dar şi încălzirea vremii au umplut parcurile şi pădurile de insecte. Cele mai periculoase sunt căpuşele, care ne pot pune viaţa în pericol. De altfel, patru persoane din Slatina au ajuns la spital, muşcate de căpuşe.

Vegetaţia a explodat în parcuri şi păduri după zilele însorite şi cele ploioase din ultima vreme. Un mediu propice pentru înmulţirea insectelor. Şi sezonul acestora este de abia la început! Tocmai de aceea medicii ne recomandă să fim foarte atenţi atunci când ieşim în natură. Cele mai periculoase sunt căpuşele, deoarece pot transmite boala Lyme, o maladie care poate duce la deces. Patru persoane din Slatina, judeţul Olt, au ajuns la spitalul judeţean, în doar două zile, după ce au fost muşcate de căpuşe. Şi în Capitală căpuşele s-au înmulţit foarte mult. „În ultima săptămână, am avut câte 10 – 12 cazuri de persoane muşcate de căpuşă, pe zi. Fiecare pacient a primit un tratament standard, respectiv o doză de antibiotic. Dacă la 5-6 zile de la muşcătură, apar complicaţii, pacienţii trebuie să se prezinte la medic”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, dr. Cătălin Apostolescu.

“Când ieşiţi la iarbă verde, adoptaţi o ţinută cu pantaloni şi mâneci lungi şi purtaţi şosete, pentru ca insectele să nu ajungă la piele. După ce ajungeţi acasă, examinaţi-vă atent fiecare parte a corpului. Trebuie ştiut că o căpuşă infectată poate transmite, la rândul ei, infecţia numai dacă rămâne înfiptă în piele cel puţin 48 de ore”, ne-a explicat prof. dr. Emanoil Ceauşu, infecţionist la Spitalul “Victor Babeş” din Capitală.

În ultimele zile, la Institutul “Matei Balş” din Capitală s-au înregistrat 10-12 cazuri pe zi
În ultimele zile, la Institutul “Matei Balş” din Capitală s-au înregistrat 10-12 cazuri pe zi

"Pot transmite infecţii grave"

Cea mai periculoasă boală care poate fi transmisă de căpuşe este maladia Lyme, care provoacă severe tulburări cardiace sau neurologice, ne-a mai spus specialistul. „Simptomele apar la câteva zile de la muşcătură şi sunt asemănătoare cu cele ale gripei. Acestea se pot complica, însă, şi se ajunge la paralizia feţei sau la probleme cardiace foarte grave. În stadiu avansat, apar tulburări neurologice severe. Dacă e descoperită la timp, boala poate fi tratată cu antibiotice”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net