Atenție șoferi! Vânătoare de mașini parcate ilegal în București

Ultima actualizare:

Atenție șoferi! Vremurile în care ”hingherii” de mașini umblau pe străzile Capitalei la vânătoare de vehicule parcate ilegal s-au întors. La câteva zile de la decizia ”Parlamentului” Capitalei care autorizează primăriile de sector să ridice mașinile de pe orice străzi, echipele specializate au trecut la acțiune iar reporterii Click! au fost acolo.

Aceasta mașină a fost parcată ilegal în stația STB Veteranilor
Aceasta mașină a fost parcată ilegal în stația STB Veteranilor

Primăriile de sector au primit pe 30 martie undă verde pentru a ridica mașinile parcate neregulamentar pe orice fel de străzi din București, de la marile bulevarde la aleile dintre blocuri. Este vorba de un proiect inițiat de USR și aprobat de Consiliul General al Municipiului București și care readuce în forță pe străzi ”hingherii” de mașini.

Până la apariția noii reglementări, primăriile de sector puteau ridica mașinile doar de pe arterele aflate în administrare, adică străzi secundare și alei între blocuri. Primăria Capitalei a început în august 2019 ridicarea mașinilor parcate neregulamentar, însă compania municipală care se ocupa de această activitate nu a apucat să ridice nici măcar un vehicul.

Proiectul de hotărâre adoptat de ”Parlamentul” Capitalei a fost inițiat în contextul în care Compania Municipală Managementul Transportului București SA, care presta această activitate a intrat în dizolvare. Reporterii Click! au fost pe teren alături de ”hingherii” de mașini la vânătoare de vehicule parcate ilegal.

Mașina parcată neregulamentar în stația STB a fost ridicată
Mașina parcată neregulamentar în stația STB a fost ridicată

Se ridică mașinile parcate în stațiile STB

Stația STB Veteranilor, sectorul 6. Polițiștii locali care patrulează străzile din sector au descoperit că un Ford Mondeo a fost parcat neregulamentar în această stație de pe bulevardul Iuliu Maniu.”Este parcată chiar sub indicatorul STB și sub semnul de oprire interzisă. Vom ridica mașina și o vom duce pe un teren special amenajat”, ne-a declarat agentul Emilian Stanciu de la Poliția Locală sector 6.

Mașină ridicată pentru că era parcată neregulamentar în rondul Lujerului. Foto: Sever Gheorghe
Mașină ridicată pentru că era parcată neregulamentar în rondul Lujerului. Foto: Sever Gheorghe

Intersecția Lujerului. În rond, o mașină Skoda Citigo a fost descoperită parcată neregulamentar de polițiștii locali. Din nou este urmată procedura, mașina este ridicată și dusă pe terenul unde va sta păzită până când proprietarul va sosi să achite costul ilegalității. Șoferii au păreri împărțite despre întoarcerea ”hingherilor” de mașini pe străzi.

Care este procedura pentru ridicarea mașinii parcate ilegal

Cum acționează ”hingherii” de mașini? Întâi polițistul local constată că este vorba de o staționare interzisă, care să depășească potrivit legii 5 minute. Se întocmește un proces verbal de constatare a situației, se fac poze, se sigilează cu sfoară mașina și este chemată platforma specială de ridicare și transport. Salariați special pregătiți blochează roțile, ancorează autoturismul parcat ilegal și îl ridică pe platforma specială. Dacă este vorba de un vehicul mai greu acesta este tractat până la terenul de depozitare

Ce spun șoferii despre ridicarea mașinilor parcate ilegal

”Sunt de acord cu ridicarea mașinilor dar în anumite condiții. Să fie create de autorități suficiente locuri de parcare și abia apoi să fie trași la răspundere șoferii care parchează pe unde pot”, ne spune Viorel un IT-ist de 26 de ani.

”Primăriile nu se gândesc decât să ia bani și să penalizeze lumea. Ar trebui autoritățile date în judecată pentru lipsa parcărilor. Vă spun clar: este o societate total coruptă iar statul nu se gândește decât la el”, atacă inginerul auto Anton de 66 de ani.

”Nu sunt de acord pentru că am văzut multe abuzuri la ridicarea mașinilor. Nu sunt luate toate vehiculele parcate greșit, sunt vizate doar anumite zone și anumite tipuri de mașini. Plus că vă spun clar, firmele de ridicat au normă”, se plânge pensionarul Daniel de 58 de ani.

”Fac bine domnule! Ce ați vrea să facă fiecare ce vrea? Răspunsul simplu ar fi jos, huo dar trebuie să ne gândim bine că trebuie făcută ordine pe străzi. Mulți șoferi sunt foarte comozi și lasă mașina oriunde doar să nu facă doi-trei pași. Nu se poate așa ceva”, pune punctul pe ”i” tehnicianul Gheorghe Marinescu de 54 de ani.

Tarifele pentru ridicarea mașinilor

Deocamdată ridicarea mașinilor parcate neregulamentar este efectuată doar de primăriile sectoarelor 1, 3, 4 și 6. În ceea ce privește primăriile sectoarelor 2 și 5, acestea nu ridică decât mașinile abandonate pe domeniul public. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor se face de către Poliția Locală de sector. Care sunt tarifele pentru care îți poți lua înapoi mașina ridicată?

Sectorul 1

Tarifele de ridicare sunt de 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 270 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tarifele de transport sunt: 150 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de până la 5 tone, inclusiv, și 200 de lei pentru vehicule cu masa maxim autorizată de peste 5 tone.

Tarifele de depozitare variază : 75 de lei în primele 24 de ore și 25 de lei/zi după intervalul de 24 de ore.

Tarifele pentru depozitare se calculează pe intervale de 24 de ore începând de la data și ora depozitării, nefracționat.

Sectorul 3

Tarifele de ridicare și transport sunt aceleași ca în sectorul 1 dar variază cel de depozitare: pentru primele 24 de ore este 150 de lei, apoi crește cu 50/zi.

Sectorul 4

Aici, vehiculul parcate neregulamentar se înapoiază contra sumei unice de 300 de lei, reprezentând tarif pentru ridicare, transport și depozitare  la care se adaugă câte 50 de lei/zi staționarea

Sectorul 6

Mașinile sunt recuperate de proprietari pentru taxa unică de 500 lei, plus 30 lei/zi pentru depozitare

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
cumparaturi supermarket alimente  shopping (2) jpeg
junjun1 jpeg
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net