Povestea jafului de la Mânăstirea Izbuc. Cât valorau bijuteriile de aur din vitrina icoanei „Maicii Domnului”
Există multe icoane făcătoare de minuni în România dar, doar la una, credincioșii lasă ca ofrande bijuterii și aur. Aceasta este Icoana Maicii Domnului” de la mânăstirea Izbuc. La sfârșitul lunii martie, bijuteriile de aur în valoare de 30.000 de euro puse la icoană au fost furate ziua în amiaza mare. Două persoane bănuite de furt au fost reținute cu focuri de armă în localitatea maramureșeană Borșa.

Ce trebuie să știți despre Mânăstirea Izbuc
Mânăstirea Izbuc din judeţul Bihor este situată la poalele munţilor Codru Moma, la aproximativ 100 de kilometri de Oradea, pe Drumul Naţional 76, spre Deva. Mănăstirea actuală a fost ridicată în 1930 iar în anul 1947 a fost atacată de tâlhari care au omorât întreaga obște,
A scăpat un singur călugăr care a reușit să fugă și să se ascundă în pădure potrivit legendei care circulă despre istoria locului. Viața monahală a fost întreținută până în 1954 de un singur călugăr dar acum chiliile adăpostesc 20 de monahi potrivit gazetanord-vest.ro.
În biserică se află una dintre cele mai cunoscute icoane făcătoare de minuni din această parte a României: „Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului”. aflată de un secol în lăcașul de cult.

Povestea furtului bijuteriilor de la Mânăstirea Izbuc
„Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului” de la Mănăstirea Izbuc se află în incinta așezământului monahal din anul 1930 și este păstrată într-o cutie cu pereți de sticlă, pentru a fi protejată de intemperii. În aceeași cutie sunt așezate și darurile credincioșilor, bijuterii, în special din aur, oferite ca semn de recunoștință pentru ajutorul primit
În ultimii 10 ani s-a strâns o adevărată comoară care potrivit specialiștilor valora în jur de 30.000 de euro. Ușa bisericii nu se încuie decât noaptea căci nimeni nu a bănuit că va avea cineva tupeul să fure bijuteriile scriu jurnaliștii de la ebihoreanul.ro.
Totuși, în dimineaţa zilei de 29 martie, paracliserul a intrat în catedrală și a observat că ușa cutiei de sticlă era deschisă, iar bijuteriile dispăruseră. Călugării au alertat imediat Poliția și până la începutul acestei săptămâni nu apăruse nici o veste despre mersul anchetei.
Suspecți reținuți cu focuri de armă, bijuteriile de negăsit
Cercetările au dus la doi suspecți din localitatea maramureșeană Borșa. „Din investigațiile efectuate de politiști a reieșit că, la data de 28 martie, la ora 08.17, având fețele acoperite, cei doi bărbați ar fi pătruns într-o biserică din localitatea Izbuc, județul Bihor, ar fi forțat ușa unei vitrine și ar fi sustras bijuterii în valoare de aproximativ 150.000 de lei”, a anunțat IPJ Bihor conform sursei citate.
Polițiștii din Bihor au descins luni în Borșa pentru a-i aduce la audieri pe suspecți dar acțiunea nu s-a desfășurat conform planului. În momentul în care, însoțiți de trupele speciale agenții se îndreptau spre adresele unde domiciliau suspecții i-au zărit pe aceștia pe stradă.
Unul dintre suspecți a încercat să fugă în pădure și a fost prins după ce oamenii legii au tras trei focuri de armă în plan vertical.„Nicio persoană nu a fost rănită. Focurile de armă au fost trase în plan vertical”, au anunțat autoritățile.
Cei doi suspecţi au fost interogați la Oradea, la sediul Inspectoratului de Poliţie Bihor dar nu au spus nimic despre lovitură și nici unde sunt bijuteriile. Conform autorităților, cei doi bărbați bănuiți de comoterea faptei au 26 de ani și respectiv 37 de ani și sunt cercetați pentru comiterea infracțiunii de furt calificat.