Avem o veste proastă pentru Ramona Mănescu. Prima femeie ministru de externe a fost Ana Pauker!
Abia instalată, miercuri, în fruntea Ministerului de Externe, Ramona Mănescu a făcut prima eroare. Luată, probabil, de valul emoției, ea s-a autointitulat, într-o declarație dată pentru Antena 3 și citată de news.ro, „prima femeie ministru de Externe în România”. Avem o veste pentru doamna ministru: e a doua! Prima, că ne place, că nu ne place, a fost Ana Pauker, între 1947 și 1952. Cea supranumită „Stalin în fustă” a fost chiar prima femeie din lume care a ocupat această funcție.
Abia numită ministru de Externe, în locul lui Teodor Meleșcanu, Ramona Mănescu s-a avântat în declarații, inclusiv despre sine. ”Sunt bucuroasă de această numire, dar, mai ales, mă simt foarte, foarte responsabilă de poziţia pe care o am o pentru că îmi dau seama, în afară de faptul că sunt prima femeie ministru al Afacerilor Externe în România, vin după nume foarte grele şi vreau să demonstrez că şi o femeie se poate ridica cu succes la înălţimea funcţiei pe care o deţine”, a spus ea, joi seară, la Antena 3, conform news.ro. Sigur, putem „felia” istoria după cum ne convine, dar, vrem, nu vrem, adevărul e un pic altul. Ramona Mănescu este „doar” a doua femeie care ocupă această demnitate în România. Prima a fost, cu 72 de ani în urmă, cea supranumită ”Stalin în fustă”, Ana Pauker, unul dintre pilonii de bază ai puterii comuniste în primii ani. Mai mult decât atât, Pauker a fost chiar prima femeie din lume care a ocupat postul de ministru de externe.
Pauker a fost desemnată de revista Time „cea mai puternică femeie din lume”, în 1948
Născută în Vaslui, la 13 februarie 1893, cu numele de Hana Rabinsohn, Pauker a fost încă de tânără atrasă de ideile comuniste, devenind unul dintre liderii „grupării moscovite”, alături de Teohari Georgescu și Vasile Luca, a Partidului Comunist din România, grupare văzută adesea în opoziție cu comuniștii din țară, al căror lider era Gheorghe Gheorghiu-Dej. Căsătorită cu Marcel Pauker, un alt lider marcand al mișcării comuniste din anii 20 și 30 – căzut în dizgrația lui Stalin, torturat și executat, în cele din urmă, în 1938, în apropiere de Moscova, în cadrul marilor epurări staliniste. La rândul ei, Ana Pauker a fost condamnată în mai multe rânduri la 10 ani de închisoare pentru activități politice interzise, ea militând și pentru ruperea Basarabiei de România și alipirea ei la URSS. Ultima oară a fost condamnată în 1935, pentru ca în 1941 să fie lăsată să plece în URSS, la schimb cu eliberarea și repatrierea lui Ion Codreanu, fost membru al Sfatului Țării din Basarabia ce votase, în martie 1918, unirea acestei provincii cu România. În ciuda celor întâmplate cu soțul ei,, Ana Pauker a rămas în grațiile lui Stalin, ea fiind trimisă, după 23 august 1944, să coordoneze activitatea comuniștilor români. S-a întors în țarp îmbrăcată în uniforma militară sovietică și primele ei cuvinte au fost pline de reprioș față de Dej: „De ce naiba v-ați apucat să faceți 23 august?”. Actul de întoarcere a armelor contra Germaniei a permis eliberarea Bucureștiului prin lupta armatei române și nu prin intervenția „glorioasei Armate Roșii” așa cum și-ar fi dorit liderii sovietici.
În noiembrie 1947, cu doar o lună înainte de abdicarea forțată a Regelui Mihai, Ana Pauker devenea viceprim-ministru, dar și ministru de externe al guvernului dr. Petru Groza. Prima femeie din lume care ocupa această funcție. Anul următor apărea pe coperta faimoasei reviste Time, cu eticheta „Cea mai puternică femeie în viață”. Perioada ei de putere s-a stins odată cu declanșarea de către Stalin a procesului de epurare a evreilor din conducerea și administrația comunistă. Firește, procesul s-a prelungit și către România, astfel că în 1952, Pauker, împreună cu foștii ei tovarăși veniți de la Moscova, au fost demiși din funcții, ba chiar arestați și anchetați pentru „deviere de dreapta” și „cosmopolitism”. După moartea lui Stalin, în martie 1953, Pauker a fost lăsată în pace, ea trăind retrasă în vila din Cotroceni unde era, totuși, supravegheată permanent. În ultimii ani de viață I s-a permis să lucreze ca traducătoare din limbile franceză și germană pentru Editura Politică, dar fără drept de semnătură. A murit în 14 iunie 1960 din cauza unui cancer la sân. Aceasta a fost, așadar, prima femeie ministru de externe din România și din lume. Doamna Rodica Mănescu e, inevitabil, doar a doua…
