„Bag ca Berilă” expresia care are legătură cu un criminal în serie care a ucis 20 de brutari. Povestea terifiantă

Iancu Berilă este criminalul în serie de pe urma căruia a apărut sintagma ,,bag ca berilă” sau „trag ca berilă”. Puțin sunt cei care știu că Berilă a fost unul dintre cei mai odioși criminali români. Era un munte de om, cu o figură care inspira teamă. A ucis 20 de brutari și în unele cazuri și famiile acestora. A rămas neexplicată ura criminalului Iancu Berilă față de brutari.

image

Iancu Berilă a fost un criminal în serie care a băgat spaima în oameni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. Nu se știe de ce majoritatea victimelor erau brutari, dar a comis cel puțin 20 de omoruri, iar evenimentele se desfășurau de fiecare dată la fel. Își analiza țintele, descoperea unde își țin banii și trecea la fapte, întotdeauna, în timpul nopții. Și întotdeauna mobilul era același: jaful.

Orfan de la 6 ani

Iancu Berilă s-a născut în Galați și când avea doar 6 ani a rămas orfan și a ajuns pe străzi. A supraviețuit furând, iar autoritățile îl tolerau pentru că era minor și nu reprezenta o amenințare pentru societate.

De tânăr, Berilă devenise alcoolic și tot ce obținea din furtișaguri cheltuia pe alcool. Avea un fizic impresionant și o figură fioroasă. Într-un timp relativ scurt, de la statutul de găinar avea să ajungă unul dintre cei mai odioși criminali în serie din istoria României. Când a săvârșit ultima crimă, Berilă devenise atât de crud încât a ucis un brutar după ce i-a arătat cum îi măcelărise întreaga familie.

image

Într-o singură noapte a ucis cinci adulți și un copil

La finalul lunii octombrie 1930 când Iancu Berilă poposește la Galați, era deja căutat de polițiști. Evadase după ce fusese prins la furat. Nimeni însă nu bănuia că el era autorul mai multor crime și urma să o comită pe cea mai odioasă.

S-a angajat la brutăria unui grec cunoscut în zonă. Deși i-a atras atenția figura fioroasă, după cum aveau să povestească angajați lui, Mihail Mandanis a fost de acord să îi ofere lui Iancu Berilă un loc în casa lui, după ce acesta se plânsese că nu este din oraș.

Câteva zile i-au trebuit ucigașului să afle unde își ține brutarul banii și obiecteole de valoare și într-o noapte după ce a băut bine i-a atacat pe rând. Primii uciși au fost cei trei angajați în casa grecului.

Copilul auzind zgomote a ieșit din cameră și s-a luptat corp la corp cu criminalul. Namila Berilă i-a zdrobit capul cu un sifon. A urmat soția brutarului, apoi l-a luat pe bărbat și i-a arătat cadavrele unul câte unul, înainte să îl ucidă.

A plecat din casă cu 500 de lei și un ceas de aur. Polițiștii i-au luat repede urma și l-au arestat. A fost judecat rapid și condamnat la 100 de ani de moarte silnică.

Evadarea i-a adus încă 100 de ani de condamnare

Berilă reușește să evadeze în 1947. Halucinant, reușește să se angajeze la un brutar în Slatina. Oamenii legii l-au reperat și au intrat peste el în toiul nopții, surprins excat în momentul când se pregătea să îl omoare cu un topor pe brutarul din Slatina.

image

Instanța l-a condamnat la încă 100 de ani de muncă silnică. Zece ani mai târziu, Berilă a murit, cauza fiind munca extremă la care a fost supus. De aici expresia „trag ca Berilă” sau „bag ca Berilă”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
Parlamentul European si Iohannis   sala goala FOTO Radu Eremia jpg
oala presiune jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net