Băut la volan, un polițist din Lugoj a provocat un accident. Colegii lui sunt acuzați de mușamalizare

Ultima actualizare:

    Un polițist din Lugoj a provocat un accident rutierFOTO: tion.ro
Un polițist din Lugoj a provocat un accident rutierFOTO: tion.ro

Un polițist din Lugoj cares-a urcat băut la volan și a provocat un accident de circulație a rămas fără permis timp de 3 luni și este cercetat disciplinar. Mai mult, colegii săi care au fost la fața locului sunt acuzați că l-ar fi ajutat, în sensul că nu l-ar fi pus să sufle imediat în etilotest.

Accidentul s-a petrecut în 3 iulie, la ora 22.10, în orașul Lugoj, pe splaiul 1 Decembrie 1918. Potrivit IPJ Timiș, autoturismul condus de agentul de poliție în vârstă de 41 de ani a intrat în coliziune cu mașina care se deplasa în fața sa, iar aceasta, la rândul său, a tamponat-o pe cea din față. Oamenii legii au fost sesizați atunci prin 112 și au mers la fața locului.  

Polițistul a refuzat testarea alcoolemiei  

Se pare că agentul de poliție a refuzat să fie testat cu etilotestul, ba chiar ar fi plecat acasă, deși trebuia să rămână la fața locului. Cel puțin așa arată imaginile surprinse la fața locului de un martor. Ceilalți șoferi implicați suflă în etilotest, dar polițistul vorbește mai mult timp la telefon, în mașină. La un moment dat, iese din autoturism, dar nu suflă nici atunci în aparat, ci pleacă acasă, motivând că este hărțuit, scrie tion.ro.

0,19 mg/l alcool în aerul expirat           

Contrar a ceea ce se vede pe filmuleț, oamenii legii au spus, a doua zi, că colegul lor a stat la fața locului până la sosirea ambulanței, dar pentru a evita ca situația să degenereze s-a deplasat la unitatea de poliție. Iar conducătorii auto ar fi fost testați cu etilotestul și nimeni nu a fugit de la fața locului. Se pare că, în cele din urmă, polițistul care a provocat accidentul a fost testat de alcoolemie.

„Precizăm faptul că au fost testați toți conducătorii auto, rezultând o valoare de 0,19 mg/l în cazul ofițerului de poliție, acestuia fiindu-i reținut permisul de conducere pentru o perioadă de 90 de zile, totodată a fost condus și la o unitate spitalicească pentru a-i fi prelevate două probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei”, a transmis, luni, IPJ Timiș.

Anchetă internă în cadrul IPJ Timiș   

La nivelul IPJ Timiș a fost deschisă și o anchetă internă. Biroul Control Intern face verificări pe linie disciplinară „cu privire la comportamentul ofițerului, cât și cu privire la modul de acțiune al polițiștilor care au intervenit la eveniment”. În plus, polițistul este acuzat acum și de părăsirea locului accidentului. Ofițerul de poliție a rămas în funcție până la finalizarea anchetei penale. 

Citește și: 

Baia Mare: Un poliţist de la Rutieră s-a urcat băut la volan, a făcut accident și a fugit de la faţa locului

Polițist băut, răsturnat cu mașina într-o intersecție din Ploiești! Se afla în timpul serviciului

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul George, Prințesa Charlotte și Prințul William Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
parlamentul romaniei jpg
lidl jpg
drum sofer masina1 jpeg
Rusia versus SUA FOTO SHUTTERSTOCK
test jpg
alimente jpg
petre florin crevedia foto inquam octav ganea jpg
image png
image
actualitate.net
image
actualitate.net