Burse mai mari pentru elevi. Sumele pe care ar urma să le primească de anul viitor

Ultima actualizare:

Bursele pentru elevi ar putea fi majorate din anul școlar viitor, potrivit proiectele legilor Educației. Va crește bursa socială și cea de merit, dar nu va fi acordată bursa de performanță.

Burse mai mari pentru elevi. Sumele pe care ar urma să le primească de anul viitor
Burse mai mari pentru elevi. Sumele pe care ar urma să le primească de anul viitor

Bursa socială, care în prezent este de 200 de lei, va ajunge 300 de lei, iar cea de merit va fi de 450 lei, în loc de 200 de lei, potrivit draftului legilor Educației, în varianta Deca, citat de edupedu.ro.

Cuantumul minim al burselor și metodologia cadru de acordare a burselor vor fi adoptate prin ordin al ministrului educaţiei, la propunerea Consiliului Naţional pentru Finanţarea Învăţământului Preuniversitar (CNFÎP).

Câteva modificări importante privind bursele pentru elevi

Conform noilor modificări, ar urma să dispară bursa de performanță. În prezent, de această bursă beneficiază aproape 10.000 de elevi, potrivit sursei citate. Beneficiari sunt olimpicii care au premii I-III la etapele naționale ori s-au calificat în loturile de pregătire pentru competițiile internaționale.

Bursa profesională devine bursă tehnologică. Ea se va păstra la valoarea de 300 de lei pe lună.

De asemenea, sunt meționate:

  • bursa de excelenţă olimpică I/internaţională de 1.000 lei/lună 
  • bursa de excelenţă olimpică II/naţională de 700 lei/lună.

Bursele sociale se acordă elevilor proveniţi din familii care beneficiază de venit minim de incluziune, transmite alba24.

Cu cât s-ar putea mări bursele?

  • bursă de merit – 450 lei/lună;
  • bursă socială – 300 lei/lună;
  • bursă tehnologică – 300 lei/lună;
  • bursa de excelenţă olimpică I/internaţională – 1.000 lei/lună;
  • bursa de excelenţă olimpică II/naţională – 700 lei/lună”.

Cum se vor acorda bursele?

Bursele elevilor din învăţământul preuniversitar sunt alocate din bugetul Ministerului Educaţiei, după cum urmează:

  • Bursele de merit: pentru minimum 30% din elevii de gimnaziu și liceu dintr-o unitate de învăţământ preuniversitar
  • Bursele sociale: pentru toţi elevii care se încadrează în criteriile și condiţiile stabilite prin metodologia cadru; se pot cumula cu orice tip de bursă
  • Bursele tehnologice: pentru elevii care frecventează învăţământul tehnologic și care se încadrează în specializările și condiţiile stabilite prin metodologia cadru; se pot cumula cu orice tip de bursă
  • Bursele de excelenţă olimpică I și II: elevii care au obţinut disticţiile amintite

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro! 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Bulandra (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
muraturi freepik png
suc morcovi jpg
Refugii In Retezat  Foto Parcul Național Retezat (2) jpg
Seminte de dovleac FOTO Shutterstock jpg
Baile Felix FOTO Shutterstock 1895999206 jpg
mihaela bilic facebook jpg
bijuterii argint istock jpg
plante jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net