Cadourile de mărțișor pentru profesori, motiv de conflict între părinți. Ce transmite Ministerul Educației

Se apropie 1 Martie, iar discuțiile referitoare la oferirea de cadouri profesorilor au redevenit un subiect de actualitate. Ministerul Educației a subliniat importanța respectării legislației care interzice colectarea de fonduri pentru achiziționarea de cadouri scumpe destinate cadrelor didactice. Daniel David speră că tradiţia Mărţişorului să nu devină o "sperietoare", atât pentru părinţi şi elevi, cât şi pentru profesori. 

Cadouri de 1 martie Foto: Shutterstock
Cadouri de 1 martie Foto: Shutterstock

Discuții intense cu privire la cadourile acordate profesorilor 

Este o perioadă cu discuţii intense cu privire la cadourile care urmează să fie acordate cadrelor didactice. Ministrul Educaţiei vine cu recomandări şi soluţii pentru părinţi, acolo unde există situaţii în care aceştia sunt nemulţumiţi de practicile sau de sumele solicitate pentru cadouri.

Părinţii pot face sesizări la inspectoratele şcolare şi, în acelaşi timp, Ministrul Educaţiei a mai spus că astfel de mesaje vor fi trimise din nou către inspectorate, ca mai apoi să ajungă în toate unităţile de învăţământ pentru a se păstra o linie decentă în ceea ce priveşte tradiţiile de Mărţişor. Mai mult, Daniel David a menţionat că speră ca tradiţia Mărţişorului să nu devină o "sperietoare", atât pentru părinţi şi elevi, cât şi pentru profesori, scrie Observatornews.ro. 

Care sunt precizările ministerului Educației 

Există multe situaţii în care, în anumite clase, fiecare copil vine cu o floare sau cadouri cumpărate individual de către părinţi, sau au sume colectate pentru a fi cumpărate cadouri în numele colectivului întregii clase.

Ministrul vine cu aceste precizări pentru că, susţine el, există deja o reglementare în acest sens vizavi de codul de etică al profesorului, acolo unde se menţionează clar faptul că solicitarea, acceptarea şi strângerea de bani pot intra în sfera corupţiei, mai ales dacă actul educaţional este influenţat în acest sens. Urmează, aşadar, o zi de luni cu multe cadouri, atenţii şi flori atunci când elevii se vor întoarce în bănci, pe data de 3 martie. 

Părinții și elevii sunt încurajați să opteze pentru gesturi simbolice, precum oferirea de flori sau mărțișoare, evitând cadourile costisitoare și colectarea de fonduri, în conformitate cu reglementările în vigoare.



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Netflix HBO Max warner bros jpg
cea mai tanara miliardara din lume are 29 de ani a avut o idee care a imbogatit o rapid 1029087 png
vera webp
Pantone Color Institute jpeg
crima pexels jpg
image png
image png
restaurnat in pestera jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net