Calendar ortodox 2021, 10 decembrie. Sfinţii zilei. Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Eugraf

Ultima actualizare:

    Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Eugraffoto: doxologia.ro
Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Eugraffoto: doxologia.ro

Diocleţian şi Maximian care se lupta cu Hristos întrecându-se în vărsarea sângelui creştinesc au renunţat la putere văzând că nu dovedesc, puterea a fost luată de trei împraţi care şi-au împărit imperiul în felul următor. Maximin a luat în stăpânire răsăritul imperiului, Maxentie conducea de la Roma iar lui Constantin, cel care urma să devină “cel Mare”, i-a revenit partea de vest a imperiului şi conducea din Portugalia. Împăratul Maximin care era un destoinic apărător al credinţei păgâne a aflat de zvastia dintre păgâni şi creştini care se întâmpla în Alexandria şi l-a ales pe dregătorul Mina să îl reprezinte şi să liniştească tulburarea poporului şi s-I alunge pe creştini din oraş. Dregătorul Mina era priceput şi înţelept, bun cunoscător al credinţei păgâne ţinea în ascuns credinţa sa în Hristos cel Înviat, şi de aceea l-a ales împăratul, dar şi ca să se facă voia lui Dumnezeu pentru nevoinţa şi mucenicia lui. El şi-a luat treaba în serios, a mers la Alexandria unde fără nici un fel de efort a stins tulburarea şi a împăcat cu sfaturi şi vorbă bună celel două părţi. După ce a restabilit ordinea şi disciplina în oraş poruncind ca fiecare fără nici un obstacol să-şi ţină credinţa, a trimis mesaj împăratului că s-a achita de sarcini şi şi-a îndeplinit misiune. Apoi început a-l mărturisi pe Hristos, să-l laude învăţând pe necredincioşi vindecând pe cei bolnavi şi pe cei neputiincioşi. El a început să umble prin cetate unde vindeca orbii şi muţii, ologii scăpau de neputinţe iar îndrăciţii de duhurile care îi stăpâneau. Dar pentru că mulţi iubeau îmbuibarea, beţia şi lucrurile necurate mai mult decât faptele pe care le făcea Mina au trimis veste împăratului despre ce face dregătorul său. Aflând împăratul de faptele dregătorului său şi că în loc să gonească creştinismul din cetate l-a înmulţit, s-a înfuriat foarte tare şi l-a ales pe Ermoghen să meargă cu oaste la Alexandria, împuternicindu-l să-l judece pe Mina şi cetatea să o cureţe de ceea ce considera el, rătăcirea creştinească. Ermoghen nu ştia de Hristos dar prin felul lui de a fi, prin dragostea şi mila sa era cu adevărat un creştin prin faptele sale. În drum spre Alexandria a studiat scrierile creştine şi le-a comparat cu cele păgâne, a aflat că e mare deosebire între ele de parcă se luptă una cu cealalată. Aşa că după ce l-a adus pe Mina l-a judecată a poruncit să fie chinuit pentru că a nesocotit ordinele împăratului. I-au mutilat picioarele şi-l puneau să stea drepţi în faţa judecătorului şi să-şi susţină cauza. Deşi curgea sângele şiroaie mucenicul avea inima curată şi mintea limpede A vorbit mult despre Hristos şi a făcut de ruşine credinţa păgânească. I-au tăiat limba şi i-au scos ochii iar el a îngenunchiat în semn de mulţumire lui Dumnezeu pentru că a avut ocazia să pătimească pentru Hristos, iar apoi l-au aruncat în temniţă. A doua zi l-au adus iar la judecată, dar soldaţii l-au găsit întreg şi fără nici o rană cu chipul luminos şi a venit la judecată rugându-se şi aducând slavă lui Dumnezeu. Ermoghen s-a înspăimântat când l-a văzut l-a pipăit şi i-a cerut explicaţii. Au petrecut toată noapte împreună şi a doua zi a cerut să fie botezat în faţa mulţimii strâns să vadă judecata şi şi-a împărţit toată averea săracilor. Mai apoi Ermoghen a fost pus episcop al oraşului.

Împăratul a aflat şi a pornit cu mânie împotriva lui Mina şi Ermoghen dar şi asupra oraşului Alexandria. Celor doi li s-a alăturat şi Eugraf ca reprezentant al cetăţii ce l-a înfruntat pe crudul împărat. Pe Eugraf l-a tăiat însăşi împăratul cu sabia întrun acces de mânie când acesta-l mărturiese pe Dumnezeu. Mina şi Ermoghen au pătimit mai multe de la împărat şi după acesta i-a ucis i-a pus întrun sicriu de fier şi a ordonat să fie aruncat în mare. Numai că acesta nu s-a scufundat ci a plutit până la Constantinopol unde au fost înropaţi cu cinste la loc ascuns.

Împăratul Maximin a orbit în drum spre casă şi spunea tuturor că a fost bătut de mâini nevăzute şi a murit după câteva zile.

Troparul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf 

Glasul al 8-lea

Cu înfrânarea omorând pornirile şi îndemnurile cele arzătoare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alunga urmările bolilor celor neputincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămăduiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului.

Condacul Sfinţilor Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf

Glasul al 3-lea

Fecioara astăzi pre Cel mai presus de fiinţă naşte, iar pământul peştera Celui neapropiat aduce. Îngerii cu păstorii slavoslovesc, iar magii cu steaua călătoresc. Că pentru noi s-a născut prunc tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci.

Ca nişte stele strălucitoare aţi împuţinat în chip desăvârşit noaptea credinţei în idoli şi aţi luminat inimile credincioşilor cu lumina cunoştinţei de Dumnezeu şi i-aţi arătat vase cinstite ale Duhului. Pentru aceasta lăudăm sfântă pomenirea voastră, mucenicilor preamăriţi.

La 10 decembrie în calendarul ortodox 2021 mai sunt pomeniţi

  • Sfântul Ghemel;
  • Cuviosului Părintelui nostru Toma Defurchinu;
  • Sfântul Mucenic Teotecn;
  • Sfântul Mucenic Marian;
  • Sfântul Eugeniu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Kate în buline și William, GettyImages jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
televizor istock jpg
ninsoare jpeg
timisu de sus png
poza mare pestera jpg
pantofi dunare budapesta captura video jpg
shutterstock 2087054215 jpg
Insomnie - lipsa somn - femeie in pat FOTO Shutterstock
edgardo mortara jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net