Calendar ortodox 2021, 15 august. Sfinţii zilei. Adormirea Maicii Domnului

Ultima actualizare:

    Adormirea Maicii Domnului frescă din Biserica Sfântul Nicolae Domnesc de la Argeș
Adormirea Maicii Domnului frescă din Biserica Sfântul Nicolae Domnesc de la Argeș

Adormirea Maicii Domnului este prăznuită la data de 15 august în calendarul ortodox. Adormirea Maicii Domnului este sărbătoarea zilei cinstită de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2021, pentru data de 15 august.

Domnul nostru Iisus Hristos i-a dat de veste Maicii Sale, prin arhanghelul Gavril, cu trei zile mai înainte, despre mutarea ei din viaţa pământească alături de fiul ei întru veşnicie.  Ea a primit vestea cu bucurie şi a urcat pe muntele Măslinilor pentru a mulţumi lui Dumnezeu, iar pomii se incovoiau spre ea arătându-i toată cinstea închinându-i-se. Apoi s-a întors acasă şi a pregătit toate cele ce se cuvine şi s-au adunat acasă la ea toţi apostolii lui Hristos printre ei şi Pavel dar şi alţi ierarhi înţelepţi precum Dionisie Areopagitul, Ierotei şi Timotei. Când Maica Domnului şi-a dat sufletul în mâinile Fiului ei s-au auzit îngerii cântând şi cerul era plin de glasurile lor, ologii se întremau, surzilor li se destupau urechile iar orbilor li se luminau ochii. Arhiereii evreilor vrând să o defaime pe prea Sfânta Maică a trimis oameni ca să răstoarne patul, dar aceşti au orbit şi numai unul singur a apucat de marginea patului, dar cum l-a atins, dreptatea lui Dumnezeu i-a tăiat mâinile şi acestea au rămas agăţate de marginea patului. Şi orbii cei orbiţi şi cel care a apucat marginea patului au crezut atunci cu tărie că Hristos este Dommnul şi s-au videcat. Apostolii au aşezat trupul în mormânt şi l-au vegheat trei zile auzind glasuri îngereşti. Toma a întârziat şi era mâhnit şi întristat că nu se învrednicise să vadă ca şi ceilalţi apostol trupul Maicii Domnului aşa că au deschis mormântul ca şi el să se poată închina la Trupul Născătoarei de Dumnezeu, dar au găsit mormântul gol, fără sfântul trup, doar cu giulgiul rămas ca mărturie a mutării Maicii Dumnezeului celui Viu, cu trupul, în Ierusalimul cel ceresc. 

Tropar la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

 Glasul 1

Întru naştere Fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare; mutatu-te-ai la Viaţă, fiind Maica Vieţii şi cu rugăciunile tale, izbăveşti din moarte sufletele noastre.

Condac la Praznicul Adormirii Maicii Domnului

Glasul al 2-lea

Pe Născătoarea de Dumnezeu, Ceea ce este în rugăciuni Neadormită şi Folosinţă, Nădejdea cea Neschimbată, mormântul şi moartea nu au ţinut-o. Căci, ca pe Maica Vieţii, la viaţă a mutat-o Cel Ce S-a sălăşluit în pântecele ei cel pururea Fecioresc.

Rugăciune scurtă către Maica Domnului a Sfântului Serafim de Sarov

Atotmilostivă, Împărăteasa mea, Preasfantă Doamnă, Fecioară Preacurată, Născătoare de Dumnezeu, Marie, Maica lui Dumnezeu, singura şi neîndoielnica mea nădejde. Nu te scârbi de mine. Nu mă depărta, nu mă părăsi. Apără-mă, mijloceşte, auzi-mă, vezi-mă… Stăpână, ajută-mă, iartă-mă, iartă-mă… Preacurată.

Rugăciunea «Cuvine-se cu adevărat» 

Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită și prea nevinovată și Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce ești mai cinstită decât heruvimii și mai mărită fără de asemănare decât serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu Cuvântul ai născut, pe tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net