Calendar ortodox 2022, 18 august. Sfinții zilei. Sfinții Mucenici Flor și Lavru

Sfinții Mucenici Flor și Lavru sunt prăznuiți la data de 18 august în calendarul ortodox. Sfinții Mucenici Flor și Lavru între între sfinții zilei cinstiți de credincioșii ortodocși, conform Calendarului ortodox 2022, pentru data de 18 august.

Flor şi Lavru Ermil Serapion şi Polien (frescă la Mănăstirea Sucevița)
Flor şi Lavru Ermil Serapion şi Polien (frescă la Mănăstirea Sucevița)

Calendar ortodox 2022, 18 august. Sfinții Mucenici Flor și Lavru

Sfinții Mucenici Flor și Lavru erau frați originari din Iliria, de meserie zidari, sau cioplitori de piatră cum se numeau atunci. Ei au fost ucenicii sfinților Proclu și Maxim, care nu i-au învățat doar meseria ci și viața creștinească cea bineplăcută lui Dumnezeu. După ce meșterii și-au primit cununile mucenicești ucenicii lor au fost angajați să zidească un templu pentru păgâni.

Ei munceau la ziduri iar banii pe care-i primeau îi împărțeau săracilor învățându-i dreapta credință. Ziua ciopleau piatră și noaptea aduceau slavă lui Dumnezeu cu post și rugăciuni. În timp ce lucrau un ciob de piatră a sărit în ochiul fiului lui Merentie întâiul născut al preotului ce urma să slujească în templu. Atunci când marele preot și-a văzut băiatul, pe Atanasie, lovit și plin de sânge a venit cu mânie mare asupra cioplitorilor considerându-i vinovați de lovirea fiului lui drag.

Cei de față l-au împiedicat luându-le apărarea și mărturisindu-le nevinovăția. Flor și Lavru l-au luat pe Atanasie la ei acasă și în genunchi și cu rugăciune au însemnat ochiul copilului cu semnul crucii iar ochiul pe loc s-a vindecat. Fiind de față, Merentie, mare preot păgân a văzut cu ochii lui minunea și puterea adevăratului Dumnezeu și de atunci s-a botezat și a mărturisit pe Hristos, mai târziu suferind moarte martirică prin foc.

După ce au terminat de construit templul Sfinții Flor și Lavru au pus în vârf o cruce și au chemat pe toți creștinii spre a sfinții templul în numele lui Iisus Hristos, aducând slavă lui Dumnezeu cu rugăciuni de toată noaptea.

Auzind întâmplarea păgânul guvernator al Iliriei a omorât și pedepsit mulți creștini, iar pe Flor și Lavru i-a aruncat într-un puț adânc și i-a acoperit cu gunoaie. Când au fost descoperite, moaștele lor au fost mutate la Contantinopol.

Troparul Sfinților Mucenici Flor și Lavru

Glasul al 4-lea

Pe preaîmpodobita și de Dumnezeu înțelepțita doime cea prealuminoasă, pe Fericitul Flor și pe Preacinstitul Lavru, după vrednicie să-i lăudăm credincioșii, căci aceștia cu osârdie au propovăduit în chip văzut tuturor, pe Treimea Cea Nezidită. Pentru aceasta, pătimind până la sânge, s-au încununat cu cunună prealuminoasă și se roagă lui Hristos Dumnezeu, ca să mântuiască sufletele noastre.

Condacul Sfinților Mucenici Flor și Lavru

glasul al 8-lea

Ca niște pârgă a firii, ție, săditorul făpturii, lumea Îți aduce, Doamne, pe purtătorii de Dumnezeu mucenici; pentru ale căror rugăciuni, în pace adâncă, Biserica Ta, pentru Născătoarea de Dumnezeu, păzește-o, mult-Milostive.

Pe mucenicii cei binecredincioși și cugetători de Dumnezeu, pătimitorii lui Hristos, cu preamărire îi cinstim astăzi pe Sfinții Mucenici Flor și pe Lavru, ca să câștigăm prin rugăciunile lor dar și milă și să ne mântuim de năpaste și din primejdii, de urgie și de mâhnire, în ziua judecății.

La 18 august în calendarul ortodox 2022 mai sunt pomeniți

  • Sfântul Ioan de Rila, ocrotitorul Bulgariei; 
  • Sfinții Mucenici Ermi, Serapion și Polien; 
  • Sfânta Mucenita Iuliani (Iuliana); 
  • Sfântul Mucenic Leon; 
  • Patru Sfinți sihastri, care în pustiu cu pace s-au săvârșit; 
  • Patriarhii Constantinopolului: Ioan și Gheorghe; 
  • Sfinții Barnabas și Sofronie; 
  • Sfântul Arsenie cel Nou, din Paros.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
masina electrica
padure tropicala jpg
mar negru jpg
Masline Pixabay jpg
ger naprasnic jpg
semafor jpeg
Stațiunea Borsec. Foto Statiunea Borsec
italia pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net