Când vor începe slujbele în „Catedrala Neamului”. Care este stadiul lucrărilor

Ultima actualizare:

Patriarhia Română vrea ca în toamna lui 2025, „Catedrala Neamului” să fie resfințită și să se poată ține slujbe în sala mare, cea care poate adăposti 5000 de oameni. Reprezentanții instituției recunosc că cea mai mare biserică din România nu va fi gata în totalitate până atunci și vor rămâne de executat lucrări în interior, la instalații și de pictură.Catedrala a „înghițit” până acum aproape 200 de milioane de euro au declarat surse din BOR

Catedrala Mânturii Neamului
Lucrările la „Catedrala Neamului” au început în 2011. Foto credit: catedrala-nationala.ro

Nicolae Crîngașu este șeful Sectorului Monumente şi construcţii bisericesti al Patriarhiei Române. El face parte din echipa coordonatoare a lucrărilor de execuție la „Catedrala Neamului” din 2010, de la organizarea șantierului. Este așadar omul față de care nu există secrete când este vorba de cea mai mare biserică din România.  

Curtea catedralei „Mântuirea Neamului”
Așa arată acum curtea „Catedralei Neamului”. Foto credit: catedrala-nationala.ro

Reprezentantul Patriarhiei despre evoluția lucrărilor 

„De atunci şi până acum, înfăţişarea externă a Catedralei s-a schimbat foarte mult, pentru că este tencuită, este albă, sunt finalizate lucrările peste cota +45 m, peste cota acoperişului, navei. Sub cota +45 m lucrările sunt într-un foarte mare progres în partea de vest, în faţa Catedralei, în zona pridvorului şi intrării principale şi în partea de sud pe bulevardul 13 Septembrie şi în partea Sfântului Altar. 

Nava bisericii sub cota +45 m a rămas într-o proporţie de 40-45% netencuită şi nefinalizată cu tot ceea ce urmează să facem, pentru că înainte de a aplica tencuielile exterioare trebuie să montăm nişte elemente decorative de piatră la ferestre”, a explicat Nicolae Crângașu pentru basilica.ro

Conform reprezentantului Patriarhiei Române pe șantierul catedralei, la cota 0 nu a fost executată pardoseala decât în Sfântul Altar unde „avem pardoseală de marmură cu decoraţiuni şi soleea”. Soleea reprezintă acea prelungire a postamentului din faţa Sfântului Altar ce desparte naosul de acesta, având o înălţime de două sau trei trepte faţă de naos 

„Catedrala Neamului” gata de slujbe în 2025 

Nicolae Crângașu a declarat că la „Catedrala Neamului” a rămas mai mult de lucru în interior decât afară.„Sperăm să putem tencui şi să pictăm în interior Turla Mare, absida de nord. Iar dacă vine vremea rece, mare parte din muncitori vor lucra în interior. 

Am început, cu ajutorul Domnului, marea lucrare de instalaţii. Se lucrează intens la ventilaţii, curenţi tari, curenţi slabi, microfonie, tot ceea ce va asigura buna funcţionare a Catedralei.(…)Lucrările la instalaţii sunt extrem de complexe. 

Ne-am orientat ca ordinea lucrărilor să facă posibilă ca în 2025 să recepţionăm cu autorităţile şi să dăm în folosinţă cota 0, sala principală din Catedrală, nu toată Catedrala, pentru că este imposibil să terminăm până în 2025 toate instalaţiile care sunt extrem de complicate şi cu un volum foarte mare de lucrări” a anunțat părintele Crângașu pentru sursa citată.  

Catedrala Neamului, resfințită în toamna lui 2025 

„Sperăm să putem crea aceste condiţii de recepţie şi de dare în folosinţă a cotei 0 în aşa fel încât dacă Bunul Dumnezeu ne ajută cum ne dorim să se sfinţească în 2025, să rămână şi după sfinţire un lăcaş de cult şi nu un şantier. Acum ne-am dori aşa.  

Nu ştim dacă se poate, pentru că timpul, din toate calculele noastre, e foarte scurt. Dacă totul ar merge conform acestui plan ideal pe care l-am creat noi, dar posibil, nu utopic, am putea să avem această stare a Catedralei în 2025 să fie terminată doar cota 0, fără finalizarea picturii care nu se poate executa integral până atunci 

Dacă ar fi aşa, ar fi extraordinar, pentru că important e ca să se facă slujbe în continuare după sfinţire şi pictorii să lucreze în linişte. E o situaţie frecventă în bisericile noastre. Nu se opresc slujbele când se restaurează pictura la o biserică” a promis Crângașu pentru basilica.ro 

Catedrala este pictată în metoda mozaic
Patriarhia vrea ca să se poate efectua slujbe chiar dacă pictura bisericii nu este terminată

Stadiul picturii în „Catedrala Neamului” 

„Pictura altarului este terminată într-o proporţie de 98%, mai avem puţin de făcut. Mai avem nişte intervenţii coordonate cu instalaţiile, pentru că a trebuit să punem nişte sisteme de detecţie a incendiului, de alarmă, şi asta a mai afectat un pic şi ritmul finalizării lucrărilor de pictură la Arcul acesta Triumfal 

Absida Sud este şi ea terminată în proporţie de 90%. Sperăm, cu ajutorul Domnului, ca până în decembrie, poate ianuarie anul viitor cel mult, să încheiem şi Absida Sud. Urmând ca apoi să începem în forţă pictarea Turlei Mari şi Absida Nord. 

Noi sperăm ca, dacă Bunul Dumnezeu ne ajută, în 2025 către toamnă să fie pictat tot Sfântul Altar, ambele abside nord şi sud şi Turla Pantocrator. Nu ştim dacă şi pronaosul şi cafasul. Nu credem că se poate, pentru că e o suprafaţă mare, pictura este în mozaic şi se face greu şi cred că nu se poate picta toată.  

Deşi în pronaos sunt foarte multe goluri, pentru că avem balcoane, tot sunt suprafeţe destul de mari de pictat până atunci. Dacă ar fi aşa, ar fi extraordinar, pentru că important e ca să se facă slujbe în continuare după sfinţire şi pictorii să lucreze în linişte. E o situaţie frecventă în bisericile noastre. Nu se opresc slujbele când se restaurează pictura la o biserică”, a mai spus Crângașu pentru sursa citată. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințul Harry Regele Charles Foto Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
batran viata lunga jpg
terorist Turcia jpg
blocuri bucuresti 1024x580 jpg
leonidas jpg
Ducesa de Argyle, Ducesa de Rutland jpg
Clotilde Armand la Parchet  Foto Inquam Photos  George Calin (2) jpg
pizza pixabay jpg
laura crisan jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net