Cât a plătit un client care a mers cu Uber din București până la Bran: „Măcar ai poze cu castelul”

Google Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Cei mai mulți oameni folosesc servicii precum Uber pentru a se deplasa mai repede prin oraș. Însă, ocazional, șoferii au parte de unele curse cu totul memorabile. Iar în această situație s-a aflat și un bărbat care a efectuat o cursă din București până în stațiunea Bran, iar apoi a fost nevoit să revină acasă.

Cursa a durat trei ore / foto: Lucian Ignat
Cursa a durat trei ore / foto: Lucian Ignat

Atunci când vine vorba despre o cursă Uber lungă, cei mai mulți dintre noi ne vom gândi că vom fi nevoiți să mergem de la un capăt al Bucureștiului la celălalt. Însă, un șofer din Capitală a efectuat o cursă până în stațiunea Bran, iar la final, costul a fost unul cu totul neașteptat.

Clientul a fost dispus să plătească pentru o cursă ce a durat trei ore și un minut și care s-a finalizat pe strada General Traian Moșoiu, Bran. La final, clientul a fost nevoit să plătească suma de 513,57 de lei care, deși pare una foarte mare pentru o cursă Uber, nu i-a fost deloc de ajutor șoferului.

Cât a costat cursa până în stațiunea Bran

Practic, șoferul a fost nevoit să revină în Capitală și, dus-întors, a parcurs undeva în jur de 400 de kilometri. pentru doar 514 lei. El a vorbit despre experiența sa pe rețelele de socializare, iar mulți internauți s-au amuzat copios pe seama acestei întâmplări.

Românii care au citit postarea au spus că nu se merită să parcurgi o distanță de 400 de kilometri pentru doar 514 lei. Aceștia au glumit că singurul avantaj al șoferului a fost că a rămas cu poze de la Castelul Bran.

Cum au reacționat internauții

„La banii ăia comisionul Uber este de vreo 200 lei, TVA intracomunitar 42 lei, benzina vreo 150 lei….Măcar ai poze cu Castelul Bran”, a scris un român care a văzut postarea șoferului. „Bravo, ai ramas cu 2 covrigi”, a comentat o altă persoană.

Șoferii Uber și Bolt din Capitală pot câștiga lunar undeva între 5.000 și 6.000 de lei, fără bacșișul lăsat de unii clienți. Însă, aceste sume depind de numărul de ore petrecute la volan, de volumul comenzilor și de disponibilitatea din timpul orelor de vârf.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
Camp de lavanda   shutterstock 50 jpg
supermarket olanda colaj tiktok jpg
pate adobestock jpg
planșee Unirea jpg
ovidiu dragos argesanu facebook jpg
portofel gol jpg
urs brun, foto shutterstock jpg
canada1 jpeg
image
image