Cât economisește un român cu salariul minim în Olanda: „Vă explic pas cu pas”

Un român care s-a mutat în Olanda cu mai mulți ani în urmă a vorbit despre prețurile și salariile din această țară. El locuiește alături de familia lui și a atras atenția asupra nivelului de trai extrem de scăzut al cetățenilor din România, mai ales al celor care au venituri mici.

Marius Petre s-a mutat în Olanda alături de familia lui cu mai mulți ani în urmă, iar într-un videoclip postat pe YouTube, el vorbește despre diferența dintre prețurile și salariile din Olanda, comparativ cu cele din țara noastră. În videoclipul său, el încearcă să determine puterea de cumpărare a cetățenilor celor două state europene.

„Eu astăzi vreau să vă explic pas cu pas cum prețuri care sunt mai mari în Olanda sunt, de fapt, mai mici decât ceea ce plătești cu puterea de cumpărare în România. În România, un muncitor cu minimul pe economie supraviețuiește. 2.500 de lei + bonusuri de masă. În Olanda, un muncitor cu salariul minim pe economie poate să economisească 800 de euro în fiecare lună, își permite unul-două concedii în fiecare an, ca să înțelegeți diferența”, a spus acesta, în videoclipul său.

Salariul minim este mult mai mare în Olanda

Românul a luat ca valori de referință salariul minim net din România, adică 2.500 de lei (aproximativ 500 de euro), cât și cel din Olanda, unde salariul minim net ajunge la 2.250 de euro, adică, undeva în jur de 11.460 de lei. Practic, salariul minim din această țară este de 4,5 ori mai mare decât cel din România, în timp ce prețurile nu sunt mult mai ridicate. Iar românul mai spune că impozitul pe salariul minim este mult mai mic în Olanda, comparativ cu țara noastră.

„În România sunt persoane pe care le cunosc, persoane cu care am interacționat sau am copilărit. Muncesc pe 2.500 de lei + bonusuri de masă. Sunt companii care nu-și permit să dea bani în plic, să facă evaziune și își țin muncitorii pe 2.500 de lei”, mai spune românul.

În același timp, chiria medie într-un oraș precum Iași reprezintă 80% din salariul minim, în timp ce într-un oraș olandez precum Tilburg, este doar 44%. Iar cetățenii olandezi săraci beneficiază de ajutor din partea statului.

„Dacă te încadrezi, poți obține o subvenție. Dacă nu mă înșel, ai chiria de 850 de euro, iar statul îți dă înapoi 280 de euro”, spune românul.

Bărbatul trăiește în Țările de Jos

De asemenea, litrul de benzină este 0,28% din salariul minim din România și doar 0,08% din cel oferit în Olanda. O pâine costă 0,4% din salariul minim românesc și numai 0,13% din cel olandez, mai explică bărbatul stabilit în Țările de Jos.

„Unde e mai scumpă pâinea? Păi în România. Nu trebuie să iei ceea ce vezi mot-a-mot. Trebuie să faci un calcul procentual, să înțelegi de ce în România ăsta moare de foame, iar celălalt are 800 de euro economie”, explică acesta. Practic, într-un stat precum Olanda se poate trăi decent cu salariul minim, în timp ce în România, acest lucru devine imposibil.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casele traditionale din transilvania si maramures scoase la vanzare prin sotheby s la 880 de mii de dolari 995605 jpg
orasul vulcan si mina de carbune foto daniel guta (10) JPG
index webp
anpc zahar jpg
grecia pixabay jpg
valea mortii profimedia (2) jpg
politie germania foto shutterstock
metrou 2 jpg
image
image