Câți bani vei scoate din buzunar pentru factura la curent pentru un apartament sau o casă, la iarnă
Odată cu renunțarea la plafonarea prețurilor și reducerea subvențiilor acordate de stat, românii se pregătesc pentru o iarnă în care energia electrică va cântări mai greu în bugetul lunar. Deși cei care își asigură încălzirea din alte surse (centrală pe gaz, sistem centralizat sau pompă de căldură) nu vor resimți la fel de mult impactul, totuși facturile la curent se anunță mai mari, chiar și pentru consumul casnic obișnuit.

Cum se calculează factura pe timpul iernii
Cea mai mare parte a consumului casnic de energie este legată de încălzire și de producerea apei calde — împreună, acestea pot reprezenta până la 80% din totalul facturii anuale. Acolo unde aceste servicii sunt asigurate de alte surse, consumul de iarnă reflectă doar utilizarea electrocasnicelor, a gadgeturilor și a iluminatului.
Un frigider modern consumă, în medie, 40 kWh pe lună, o mașină de spălat rufe 60 kWh, un televizor 30 kWh, iar sistemul de iluminat aproximativ 20 kWh. În total, o locuință dotată complet poate atinge un consum de 300–350 kWh lunar în sezonul rece.
Totuși, mulți români au învățat să facă economie: în realitate, o garsonieră ajunge la un consum de circa 120 kWh/lună, un apartament cu două camere la 150 kWh, unul de trei camere la 180 kWh, iar o casă cu patru camere depășește în medie 250 kWh/lună.
Tarifele furnizorilor de energie
După liberalizarea pieței, diferențele între furnizori sunt semnificative. Potrivit celor mai recente date disponibile în comparatorul ANRE, tarifele standard sunt următoarele:
- Hidroelectrica – 1,07 lei/kWh
- PPC Energie – 1,30 lei/kWh
- Engie România – 1,36 lei/kWh
- E.ON Energie România – 1,38 lei/kWh
- Electrica Furnizare – 1,48 lei/kWh
Câți bani vei scoate din buzunar în funcție de tipul locuinței
Pornind de la aceste valori, costurile minime lunare în sezonul rece sunt estimate astfel:
Garsonieră (120 kWh/lună)
- Hidroelectrica: 128 lei
- PPC Energie: 156 lei
- Engie: 163 lei
- E.ON: 165 lei
- Electrica: 177 lei
Apartament 2 camere (150 kWh/lună)
- Hidroelectrica: 160 lei
- PPC Energie: 195 lei
- Engie: 204 lei
- E.ON: 207 lei
- Electrica: 222 lei
Apartament 3 camere (180 kWh/lună)
- Hidroelectrica: 192 lei
- PPC Energie: 234 lei
- Engie: 245 lei
- E.ON: 248 lei
- Electrica: 266 lei
Casă 4 camere (250 kWh/lună)
- Hidroelectrica: 267 lei
- PPC Energie: 325 lei
- Engie: 340 lei
- E.ON: 345 lei
- Electrica: 370 lei
Chiar dacă diferențele par mici la prima vedere, ele pot deveni semnificative la nivel anual. De exemplu, pentru o casă de familie, alegerea unui furnizor mai avantajos poate aduce o economie de peste 1.000 de lei pe an.
Într-o perioadă în care prețurile cresc constant, informarea devine cel mai eficient instrument pentru a ține sub control bugetul de iarnă.

































