Caz șocant într-o școală prestigioasă! Un adolescent de 14 ani este acuzat de corupere de minori, după ce anul trecut înjunghiase un coleg
Una dintre cele mai bune școli din Râmnicu Vâlcea se află, pentru a doua oară anul acesta, în mijlocul unui scandal provocat de același elev agresiv.
Copilul de clasa a III-a ar fi fost supus perversiunilor sexuale la finalul săptămânii trecute. Unul dintre agresorii implicați în recentul caz, elev în clasa a VIII-a, a mai fost acuzat, în urmă cu șase luni, de lovire și alte violențe și deținere fără drept de arme albe, după ce și-a înjunghiat un coleg de clasă, pe motiv că acesta îl călcase pe adidași, chiar în incinta școlii.
Dar, faptele de atunci nu s-au lăsat cu niciun fel de urmare așa că adolescentul de 14 a continuat să aibă un comportament agresiv.
În filmarea realizată într-o clasă din celebrul colegiu din Vâlcea, se pare, chiar de către unul dintre agresori, se vede cum elevii de a VIII-a îl umilesc pe cel de clasa a III-a pe care-l pun să mimeze tot soiul de obscenități.
Incidentul a adus proteste de la sine
În această dimineață părinții copiilor implicați în incident au venit la școală unde au fost audiați de reprezenții școlii.
Oamenii anunță un protest spontan din partea celorlalți părinți nemulțumiți de modul în care sunt tratate astfel de probleme și de faptul că unitatea de învățământ nu poate garanta siguranța elevilor.
Directoarea colegiului național a spus că era în concediu medical când s-a produs noul incident la școală, dar va lua, sperăm de data aceasta. Totodată, vor fi convocate Consiliul de Administrație și Colegiul profesoral pentru a decide ce măsuri vor fi luate de această dată.
Părinții au fost cei care au anunțat incidentul, raportat mai apoi conducerii școlii pentru a demara pașii necesari în astfel de situații. Aceeași părinți au anunțat și Poliția.
„Se efectuează cercetări penale sub supravegherea Parchetului”
Poliția din Râmnicul Vâlcea a deschis în acest caz un dosar penal, de această dată pentru corupere de minori: „În ceea ce privește incidentul produs într-o unitate de învățământ din municipiul Râmnicu Vâlcea, vă comunicăm faptul că, în data de 22 septembrie, polițiștii Biroului Siguranță Școlară s-au sesizat din oficiu și efectuează cercetări penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de corupere sexuală a minorilor, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea”.
Dacă se va dovedi că este vorba despre corupere sexuală, ori încadrarea juridică va fi schimbată în agresiune sexuală sau perversiune sexuală în funcție de ce dovezi există, chiar dacă agresorii nu au împlinit 15 ani ei sunt răspunzători pentru faptele lor, dacă se dovedește că în momentul săvârșirii au lucrat cu discernământ.
În astfel de situații pot fi luate fie măsuri de siguranță de genul libertate supravegheată sau reeducare morală, fie pedepse precum mustrarea, închisoarea corecțională sau detențiunea simplă.
Mama agresorului susține din nou că fiul său ar fi o victimă
Mama agresorului este profesoară în aceeași școală. Când s-a petrecut primul incident pretindea că situația nu este pe atât de gravă precum s-ar crede, având în vedere că în locul unui cuțit băiatul ar fi folosit un briceag despre care părinții nu știau că-l deține.
Ba mai mult, profesoara încercat să inducă opiniei publice ideea că fiul său este adevărata victimă: „Sunt devastată... copilul meu are o talangă... Și nici măcar nu este genul acela de golănaș... este ținut în frâu mai mult decât alții”.
Același lucru s-a întâmplat și acum. Profesoara a spus că a menționat că varianta pe care i-a spus-o fiul ei despre ce s-ar fi petrecut nu are nici o legătură cu ce se vehiculează, dar că va face propriile cercetări.
Agresorul a scăpat de primul incident doar cu mutarea într-o altă clasă
Surse neoficiale, citate de Adevarul, susțin că aceeași profesoară ar fi chemat-o în instanță pe directoarea liceului în care s-au petrecut faptele, pentru abuz de putere, deși copilul a scăpat de urmările primului incident doar cu o mutare în altă clasă și scăderea temporară a mediei la purtare, iar la finalul anului școlar situația i s-a încheiat cu media 10.
Mai mult, procurorii vâlceni au decis netrimiterea în judecată a cauzei, motiv pentru care părinții copilului înjunghiat au făcut plângere în instanță, dosarul fiind acum pe rol.