Ce a pățit un român după ce a plătit 68.000 de euro pentru construcția unor cabane. „Am aflat că a părăsit țara”
Românii pierd anual zeci de milioane de euro din cauza escrocilor care dețin firme de construcții fantomă. Construirea unei case sau a unui proiect turistic a devenit o pierdere colosală pentru proprietari, dar și o oportunitate prin care infractorii vor să facă bani.

Un antreprenor a luat țeapă de la un constructor
Un antreprenor a fost țepuit de un constructor, după ce a plătit 68.000 de euro pentru a-și ridica două cabane A-Frame. Firma de construcții a părăsit șantierul, iar românul din Sibiu a rămas cu proiectul nefinalizat și cu banii pierduți. Mai mult decât atât, escrocul a plecat din țară.
„Mă numesc M B, sunt din județul Sibiu și, în urmă cu doi ani, am început construcția a două cabane A-Frame în Porumbacu de Sus, pe sistem Timberframe. Am semnat un contract cu firma S.C. V C S.R.L. din Maramureș, iar constructorul M M G a început lucrările, care trebuiau finalizate până la 01.08.2023.
Am achitat 68.000 € (sumă demonstrabilă prin extras de cont), dar după ce a lucrat o perioadă, constructorul a plecat cu echipa pe 20.12.2023, promițând că revine pe 10.01.2024 pentru a finaliza proiectul.
Evident, acest lucru nu s-a întâmplat, iar de atunci nu mai răspunde la telefon. Am fost chiar la adresa lui din buletin, dar am aflat că a părăsit țara împreună cu familia și s-a mutat în Spania.
Pentru a-mi recupera investiția, am fost nevoit să deschid un proces pe 03.12.2024. Nu cer daune morale sau penalități, ci doar suma achitată, ca să pot continua lucrările din fonduri proprii. Totuși, fără acești bani, îmi este foarte greu să finalizez proiectul.
Aș vrea să știu dacă există vreo posibilitate de a accesa fonduri europene pentru finalizarea cabanelor, având deja toate avizele și autorizațiile de construire. Orice informație sau sfat ar fi de mare ajutor! În plus, vreau să trag un semnal de alarmă pentru toți antreprenorii: feriți-vă de acest impostor și țepar!”, a scris antreprenorul pe rețelele de socializare.
Regula pe care o impun specialiștii în construcții
Specialiștii în construcții spun că cel mai important lucru pe care ar trebui să îl facem ca metodă de precauție în astfel de cazuri, este să separăm materialele de mâna de lucru, adică să semnăm două contracte cu firme diferite.
„Separarea materialelor de manoperă este primul pas către protecția banilor tăi. Dacă antreprenorul general intră în insolvență sau dispare, iar tu ai cumpărat materialele prin el, pierzi atât banii de materiale, cât și banii pentru execuție. Din acest motiv, Vindem-Ieftin promovează conceptul de Depozit Virtual, unde beneficiarii își pot gestiona independent materialele de construcție. Astfel, ai control total asupra achizițiilor, iar constructorul primește doar banii pentru execuție”, spune Cosmin Răileanu, fondatorul-Ieftin.ro.
Citiți mai multe pe adevărul.ro