Unde se află prima cabană montană construită în România. A fost ridicată în 1880
Povestea primei cabane montane din România a început în urmă cu 143 de ani. Construită în Munții Făgăraș, cabana a fost inițial cunoscută sub numele de „Casa de adăpost Șerbota” și ulterior redenumită „Cabana Negoiu”.

Prima cabană montană construită în România se află în Sibiu, la 1.540 de metri altitudine: „A fost construită în câteva luni, timp în care s-a amenajat inclusiv o parte a potecii care duce la cabană, dinspre Bârcaciu”, spune Radu Zaharia, unul dintre cei mai experimentați ghizi montani ai județului Sibiu, membru în echipa Anii Drumeției și care, în 2023, a primit titlul de „Ambasador al sportului” în cadrul Galei Sportului Sibian organizată de Consiliul Județean Sibiu.
Totul a început în 1880, odată cu înființarea „Siebenburgischer Karpatenverein” (SKV), o asociație pentru construcția de poteci și refugii montane, precum și promovării turismului în munții Carpați. Un an mai târziu, în 1881, au fost construite patru cabane montane, începând cu cea din Negoiu, urmată de „Poiana Tomii”, „Godeanu” și „Piscul Baciului”. Acestea serveau drept adăposturi și ofereau turiștilor un loc sigur de refugiu și înnoptat.
Primul traseu spre cabana Negoiu era dinspre Avrig spre Poiana Neamțului - Bârcaciu. „În acea zonă exista o veche potecă folosită de ciobani în transhumanță, cunoscută sub denumirea de «Plaiul Țării». Pentru a ajunge la Negoiu, din poteca păstorilor a fost amenajată, în zona Puha, o nouă potecă ce trecea pe deasupra Cascadei Șerbota și ajungea la poiana în care a fost construită cabana”.
Prima cabană montană construită în România
De-a lungul timpului, construcția a trecut prin numeroase transformări: „Prima cabană a fost construită în 1881, din bârne etanșate cu lut și mușchi, iar acoperișul era din șindrilă. Datorită marelui aflux de turiști, în 1890 a fost construită o a doua cabană, mai mare, prima devenind locuința cabanierului. A funcționat până în 1937, când a fost construită cea de-a treia cabană, vizibilă și astăzi. Este cunoscută drept «cabana veche» sau «La Prici» și aici se află echipa de la Serviciul Public Județean Salvamont Sibiu. Este amplasată la câțiva zeci de metri de cabana mare, dată în funcțiune pe 10 mai 1963”.
În „Periodice”, deținute de Biblioteca Astra din Sibiu, există numeroase articole care descriu frumusețea peisajului pentru toți cei care urcă pe Negoiu și performanța de a fi primul refugiu din țară. În ediția din 1965 a „Almanahului Turistic” se menționează că „În anul 1880 se înființa la Sibiu cea dintâi asociație turistică din Carpați, iar în 1881 se construia pe Negoiu prima cabană românească”.
În numărul din 9 septembrie 1933 al ziarului „Cuvântul Poporului” se consemnează: „Cabana Negoiu e așezată pe o coastă între brazi, un loc într-adevăr pitoresc. De aici, priveliștea e splendidă și o mare parte din Ardeal ni se înfățișează, ca un șes întins”.
Astăzi, Cabana Negoiu este o destinație fierbinte pe harta turismului montan național, fiind aleasă de cei care vor să vadă Cascada Șerbota și Valea Șerbotei, sau să urce pe Vârful Negoiu, Piatra Caprei și Vârful Scara.