Ce nu are nici Capitala, are o comună din România: stații de transport după modelul din Dubai. Cum arată. VIDEO

Ultima actualizare:

În timp ce locuitorii marilor orașe din România îndură frigul în stațiile de transport în comun, în comuna Brazi din județul Prahova, navetiștii așteaptă autobuzul la căldură. Aici se află singurele stații de transport public încălzite din țară, un model inspirat din Dubai, echipat cu uși automate, iluminat LED și climatizare. Vara, locuitorii se pot adăposti de caniculă în aceleași stații de transport în comun. 

Un lux rar în România: stații ca în Dubai

Comuna Brazi din județul Prahova este una dintre cele mai bogate din țară. Inițiativa stațiilor de transport în comun moderne a fost posibilă datorită bugetului generos al comunei, alimentat în mare parte de impozitele plătite de rafinăria Petrobrazi, administrată de OMV Petrom.

image

În 2018, autoritățile locale au decis modernizarea celor 13 stații de pe raza localității, fiecare costând aproximativ 8.000 de euro.

În special iarna, aceste stații oferă un confort rar întâlnit în România, protejându-i pe călători de frig, vânt și ninsoare. Stațiile sunt funcționale între orele 5:00 și 24:00, sincronizate cu programul transportului public.

Siguranța și întreținerea prin monitorizare video

Un alt aspect important al acestui proiect este întreținerea și protejarea stațiilor de eventualele acte de vandalism.

Potrivit primarului Radu Leonaș, fiecare stație este monitorizată video, iar acest sistem a descurajat deteriorările.

Cu toate acestea, au existat câteva incidente minore, care au fost imediat rezolvate cu amenzi.

”Fiecare dintre stații este monitorizată video, așa cum reiese și din afișele puse de noi. În timp, oamenii au înțeles că trebuie să păstreze curățenia și să nu le vandalizeze.

Unii tineri au îndesat cu piciorul o cutie de pizza într-un coș, pe care l-au rupt. Au fost chemați, au văzut imaginile și au plătit paguba de 300 de lei. Alte persoane au plătit o sumă și mai mare după ce au distrus ușa acționată electric și au făcut mizerie în stație”, a povestit primarul localității pentru  Observatorul Prahovean.

Stațiile de transport în comun din comuna Brazi seamană izbitor cu cele din Dubai.

image


Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
natalia kollegova element 2716896 jpg
Alianţa Dreapta Unită Foto Inquam Photos-George Calin
Dunărea, graniță naturală între România și Serbia FOTO Shutterstock
Baile Felix  Foto Turism Felix jpg
casa noua jpg
gsquare thirst 1474240 jpg
somn vara canicula istock jpg
paulbr75 car engine 1738366 jpg
image
image