Cele mai scumpe roșii din Europa se vând la poartă în județul Olt. La cât ajung prețurile
Roşiile
extratimpurii cultivate în judeţul Olt se vând la poarta solariilor cu 40–42 de
lei pe kilogram, fiind probabil cele mai scumpe din Europa. Fermierii spun că
preţul ridicat are la bază costurile mari cu încălzirea solariilor, consumul
suplimentar de combustibil, dar şi producţia redusă din acest an. În plus,
cererea înainte de Paşte depăşeşte oferta.

„Acest preţ este poate unul dintre cele mai mari din Europa, nu ştiu sigur, dar e posibil”, a declarat pentru Agerpres, Ion Păunel, preşedintele Sindicatului Producătorilor Agricoli Olt.
Cele mai scumpe roşii din Europa sunt în Olt
Fermierii care au început recoltarea în martie au suportat costuri mari cu încălzirea solariilor.
„Anul acesta au fost cele mai mari costuri din ultimii ani, în primul rând din cauza creşterilor de preţ la combustibil, la forţa de muncă, seminţe, la toate inputurile, consumul de combustibil a fost dublu faţă de ultimele trei - patru ierni. Am avut o iarnă cu puţine zile însorite, cu multă nebulozitate, cu temperaturi scăzute. Cu toate acestea, cei mai pregătiţi, şi îi numărăm pe degete, au recoltat încă din luna martie", a spus liderul organizaţiei de producători.
Ion Păunel a admis că preţul roşiilor româneşti extratimpurii, cele care se recoltează acum din solarii, ar putea fi printre cele mai ridicate preţuri ale tomatelor din Europa.
„Acest preţ este poate unul dintre cele mai mari din Europa, nu ştiu sigur, dar e posibil . Dar e o condiţie ca să vindem la preţul ăsta. Neapărat, fermierul trebuie să aibă cultivat cele două soiuri bulgăreşti, Paris şi Prekos, numai aceste tomate pot obţine acest preţ. Sunt cele mai timpurii, extra-timpurii de pe piaţă, rezistă cel mai bine la perioadele astea cu nebulozitate atmosferică şi sunt inconfundabile la gust. Productivitatea la acest soi în medie este undeva între 500 şi 700 de grame per plantă", a completat Ion Păunel, potrivit Agerpres.
„Am avut multe nopți nedormite”
Producerea tomatelor extratimpurii implică pentru fermieri nopţi nedormite şi costuri ridicate cu încălzirea solariilor, a declarat pentru aceeași sură inginerul Tomel Băeţică, din Izbiceni, localitatea cu cei mai mulţi cultivatori de tomate din ţară.
„Ca să putem să venim acum cu nişte tomate autohtone, calitative şi cu gust, am avut multe nopţi nedormite. Ca să nu mâncăm cauciucurile importate, toate aceste lucruri se fac cu nişte costuri şi cu nişte sacrificii, asta este munca noastră, din asta ne câştigăm pâinea. Produsele acestea se adresează populaţiei care vrea să mănânce produs autohton şi gustos.
Costurile efective pe noapte, pentru încălzire s-au ridicat la 500 de lei pentru o suprafaţă de 1.500 de metri pătraţi şi pentru 3.000 de pătraţi am mers cu costuri de 1.000 de lei pe noapte. De aceea fără nişte preţuri relativ acceptabile, n-am mai putea continua", a spus Tomel Băeţică.
Fermierul a mai spus că prețurile actuale sunt mai ridicate cu aproximativ 40% faţă de anii precedenţi, în condiţiile în care estimează o producţie cu circa 20-25% mai mică.
„Tomatele cu gust au perisabilitate”
Fermierul a explicat că roşiile extratimpurii sunt perisabile, ceea ce le face mai scumpe decât cele importate.
„Roşia asta este una care nu stă mult pe raft, din această cauză este şi gustoasă şi calitativă. Toate tomatele cu gust au perisabilitate mare, asta să fie clar, din această cauză sunt şi mai scumpe. Tomatele venite din alte ţări şi cele de pe vară sunt făcute cu costuri minime, având căldura solară, Turcia este o ţară plină de soare, Spania la fel, Grecia la fel", a menţionat producătorul.
Roşiile de la Izbiceni ajung în special în pieţele din Bucureşti şi marile oraşe, fiind mai puţin prezente în supermarketuri.
În judeţul Olt, până în prezent, potrivit directorului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Ion Drăgoi, s-au înscris în acest program aproximativ 3.000 de producători de tomate extratimpurii şi timpurii, care au plantat tomate în solarii pe o suprafaţă de aproximativ 750 de hectare.
„Înscrierile continuă până pe 15 aprilie şi estimăm că vom avea undeva la 4.000 de fermieri. Sunt mai puţini decât în anul precedent”, a declarat Drăgoi pentru Agerpres.































