Cine este Daniel Dines, cel mai bogat român, potrivit Forbes. L-a devansat pe Ion Țiriac în topul averilor

Ultima actualizare:

    Daniel Dines, 47 de ani, este primul miliardar din lume în domeniul roboticii softwareFoto: AFP
Daniel Dines, 47 de ani, este primul miliardar din lume în domeniul roboticii softwareFoto: AFP

Daniel Dines, 47 de ani, este, conform revistei americane Forbes, cel mai bogat român, cu 1,4 miliarde de dolari, detronându-l pe Ion Țiriac, creditat cu o avere de 1,1 miliarde de dolari. Dines apare chiar pe coperta prestigioasei publicații, fiind supranumit „Șeful roboților”, firma sa, UiPath, fiind cea mai bine cotată companie în domeniul roboticii software.

Să apari pe coperta revistei Forbes, ediția americană, nu e la îndemâna oricui. Și nici să ai dedicat un lung reportaj de prezentare a omului și afacerii pe care-o deține, intitulat „De la comunism, la programare”. Românul Daniel Dines, originar din Onești, județul Bacău, la 47 de ani, a reușit asta. Nu e vorba neapărat de topuri, întrucât Dines nu apare încă în topul periodic clasic, al miliardarilor.

Dar omul care acum 2 ani era practic un necunoscut, firma  pe care o controla, UiPath, având „doar” 5 milioane de dolari venituri. Doar atât, pentru că 5 milioane sunt o nimica toată în lumea tehnologiei și IT-ului. Dar acum, conform Forbes, Dines conduce o companie cu 3.200 de angajați, iar sediul se află într-un luxos zgârie-nori de lângă Park Avenue, din inima Manhattanului new-yorkez. „În aprilie, investitorii de pe Wall Street, inclusiv Wellington Management, au investit 568 milioane dolari (în UiPath - n.r.), la o evaluare de 7 miliarde de dolari, făcând din Dines, care deţine mai mult de 20%, primul miliardar din boţi din lume”, scrie Forbes, devoalând și misterul cifrelor din spatele averii estimate a lui Dines. Pe scurt, 20% din 7 miliarde, înseamnă 1,4 miliarde dolari. Prin urmare, mai bogat decât Ion Țiriac, creditat tot de Forbes cu 1,1 miliarde de dolari, s-a tras concluzia.

„Averea” lui Dines este doar o estimare dată de fluctuanta valoare de pe piață. Mâine, ar putea fi la jumătate, dar peste o lună ar putea fi de zece ori mai mare. De fapt, domeniul aproape SF în care excelează Dines și compania lui -  tehnologie RPA (robot process automation)  - va duce, mai mult ca sigur, la o creștere imensă, pe viitor, a acțiunilor UiPath și, pe cale de consecință, a averii românului.

Dines are 1,4 miliarde dolari prin acțiunile deținute la firma lui

Despre Daniel Dines, fiul unui inginer și al unei profesoare din Onești, Forbes mai scrie că în copilărie voia să se facă scriitor. Însă Daniel a descoperit că era bun la matematică – fiind și un foarte bun jucător de bridge - şi a virat către programare când a văzut că, în anii '90, un programator câştiga în jur de 300 de dolari pe lună, un salariu mare pentru România acelor ani, lovită de inflaţie şi crahuri financiare. Dines a învăţat singur limbajul de programare C++, dintr-o carte pe care a împrumutat-o de la bibliotecă şi exersa noaptea pe calculatorul unui prieten, în timp ce acesta dormea, mai notează Forbes. În 2001, deja, avea o ofertă de angajare la Microsoft, ocazie de care Dines a profitat din plin. Vreme de cinci ani a lucrat la gigantul creat de Bill Gates, mutându-se în SUA, la Seattle. „Primii ani au fost teribili. Înțelegeam doar 50-60% din ce se discuta, iar eu nu eram capabil să spun nimic. A durat ceva vreme pînă să pricep că „folder” însemna mult mai mult decât o pictogramă Windows de pe ecran”, a mărturisit Dines în articolul din Forbes. Astăzi, Daniel are un vis pe care l-a expus în Forbes: „Bill Gates obişnuia să vorbească la Microsoft despre un computer în fiecare locuinţă. Eu vreau un robot pentru fiecare persoană”.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
diabet jpg
liviu dragnea 8 JPG
varza murata 505587 webp
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net