Cine este femeia care a vandalizat mormântul lui Ilie Balaci. A fost identificată de oamenii legii

Polițiștii din Dolj au identificat persoana responsabilă pentru vandalizarea mormântului fostului mare fotbalist Ilie Balaci, incident petrecut săptămâna trecută în Cimitirul Sineasca din Craiova.

Mormântul fotbalistului Ilie Balaci, vandalizat de o femeie / foto: Adevarul
Mormântul fotbalistului Ilie Balaci, vandalizat de o femeie / foto: Adevarul

Cine este femeia identificată de polițiști

Potrivit informațiilor transmise marți de reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, este vorba despre o femeie în vârstă de 54 de ani, din Craiova.

Aceasta este cercetată într-un dosar penal pentru profanare de morminte.

„În continuarea activităților desfășurate în dosarul penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de profanare de morminte, polițiștii Secției 5 Poliție Craiova, în urma activităților specifice, au identificat o femeie de 54 de ani, din Craiova, bănuită că, la data de 19 martie, ar fi distrus, prin spargere, o fotografie memorială fixată pe o piatră funerară, din Cimitirul Sineasca”, au transmis oamenii legii.

Ancheta este în desfășurare

Ancheta este în desfășurare, iar polițiștii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările în care s-a produs incidentul.

Ilie Balaci, una dintre figurile emblematice ale fotbalului românesc, a murit în octombrie 2018, la vârsta de 62 de ani, în urma unui stop cardio-respirator.

Născut la 13 septembrie 1956, Balaci și-a petrecut cea mai mare parte a carierei la Universitatea Craiova, în perioada 1973–1984. De-a lungul carierei, a mai evoluat la FC Olt și Dinamo, iar pentru echipa națională a României a bifat 65 de selecții și a marcat opt goluri.

După retragerea din activitatea de jucător, Ilie Balaci a devenit antrenor, pregătind mai multe echipe din zona Golfului și din nordul Africii, unde a obținut rezultate notabile.



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
casa crop jpg
baza jos 1 copy jpg
front 2 copy jpg
image png
RMN jpg
image png
curatenie  jpg
randy jpg
image
image