Cine sunt miniştrii de pe lista lui Orban

Ultima actualizare:
Ludovic Orban
Ludovic Orban

Ludovic Orban are deja lista finală de miniştri. După o discuţie cu preşedintele Klaus Iohannis au fost eliminate anumite nume, iar altele noi au fost propuse. Astfel, în Guvernul PNL, Raluca Turcan ar urma să fie vicepremier. Florin Câţu va prelua Ministerul Finanţelor, la Ministerul de Interne va veni Marcel Vela, Justiţia ar putea reveni la Cătălin Predoiu, iar şeful Statului Major al apărării Nicolae Ciucă este propus ministru al Apărării.

Premierul desemnat, Ludovic Orban, a depus, joi, la Parlament, lista cu miniștri și programul de guvernare. Orban a declarat că învestirea Guvernului trebuie făcută cât mai repede, pentru a putea fi adoptată rectificarea bugetară, altfel existând riscul ca la nivelul administrațiilor locale să nu se poată plăti salariile sau indemnizațiile persoanelor cu handicap.

Politicieni cunoscuţi dar şi oameni despre care opinia publică nu ştie mare lucru au apărut pe lista premierului desemnat Ludovic Orban.


    Ei sunt cei care vor conduce ministerele din Guvernul Orbanfoto: news.ro
Ei sunt cei care vor conduce ministerele din Guvernul Orbanfoto: news.ro

1. Raluca Turcan – vicepremier

Raluca Turcan, propunerea de vicepremier în Guvernul Orban, are 43 de ani şi ocupă în prezent, funcţia de lider al deputaţilor liberali, dar şi de prim-vicepreşedinte al PNL. A fost președinte interimar al PNL înainte ca Ludovic Orban să fie ales în congres. S-a născut la Botoşani şi a urmat cursurile Institutului Puskin, în Moscova, Rusia, între 1996-1999, obţinând o diplomă în rusă comercială, iar în 1999 a absolvit Academia de Studii Economice, Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale şi un master la SNSPA.

În declaraţia de avere, Raluca Turcan are trecute două terenuri, o casă, două maşini dar şi mai multe depozite în lei şi valută.

2. Lucian Bode - Ministerul Infrastructurii

Liberalul Lucian Bode este  deputat de Sălaj şi președintele Comisiei pentru transporturi și infrastructură din Camera Deputaților. De-a lungul timpului Bode a fost un critic vocal al actualului ministru Răzvan Cuc și s-a poziționat în favoarea demarării autostrăzii Comarnic - Brașov pe fonduri europene, nu în varianta de parteneriat public-privat promovată de guvernul Dăncilă. Bode a mai susținut că pentru salvarea Tarom e nevoie de un ajutor de stat pe termen scurt și numirea unui manager profesionist, potrivit news.ro.

A fost ministru al Economiei în Guvernul Mihai Răzvan Ungureanu şi șeful sindicatului Electrica Zalău.

În delcaraţia de avere, Bode are trecute o casă şi două maşini.

3. Victor Costache - Ministerul Sănătății

Victor Costache 44 de ani și este director medical al Clinicii Polisano din Sibiu și conferențiar la Universitatea Lucian Blaga. După ce a lucrat mai bine de 10 ani în spitale din Franţa, Marea Britanie, Danemarca, Scoţia, Germania, dar și în Quebec, el s-a întors la Sibiu, unde a realizat primele intervenții pe cord deschis din regiune, făcând și prima implantare de valvă hibridă (Intuity) din Transilvania, scrie hotnews.ro. Victor Costache a realizat mai multe intervenții chirurgicale în premieră. Una dintre acestea a fost atestată de Academy of World Records ca record mondial pentru prima operație complexă de disecție de aortă tratată endovascular.

4. Nicolae Ciucă - Ministerul Apărării Naționale

Nicolae Ciucă (52 de ani) este actualul șef al Statului Major al Armatei, un militar de carieră care s-a făcut remarcat prin prezența la numeroase misiuni militare în afara țării, precum Irak, Afganistan sau Bosnia. A fost comandantul Batalionului 26 Infanterie (cunoscut și drept Scorpionii Roșii) pe care l-a condus în Afganistan și apoi în Irak. Bătălia de la Nassiria (Irak, mai 2004), în care trupele românești au fost conduse de Nicolae Ciucă, este prima batalie la care soldații români au fost combatanți activi după al doilea război mondial. A fost motivul unui conflict între președintele Klaus Iohannis și ministrul Apărări, Gabriel Leș. Șeful statului i-a semnat decretul de prelungire a mandatului în fruntea Armatei în ciuda dorinței ministrului;

5. Bogdan Aurescu, consilier prezidențial - Ministerul Afacerilor Externe

Bogdan Aurescu are 46 de ani și este diplomat de carieră, iar din mai 2016 deține funcția de consilier prezidențial pentru politică externă. El a fost Ministrul Afacerilor Externe al României din noiembrie 2014 până în noiembrie 2015, potrivit stiripesurse.ro. A reprezentat România la Curtea Internațională de Justiție în procesul pentru Insula Șerpilor, proces pe care România l-a câștigat în 2009, primind 80% din suprafața de 9700 de km aflată în dispută. A fost negociator-șef al Acordului româno-american privind apărarea antirachetă.

Ei sunt cei care vor conduce ministerele din Guvernul Orban
Ei sunt cei care vor conduce ministerele din Guvernul Orban

6. Monica Anisie - Ministerul Educației

Monica Anisie are 46 de ani şi este profesoară de Limba și literatura română la Colegiul ”Tudor Vianu” din București. Anisie a ocupat mai multe funcții în Ministerul Educației, a fost consilier la Cotroceni în mandatul fostului președinte Traian Băsescu și secretar de stat în Guvernul Cioloș. A intrat în minister în perioada 2011-2012, când a fost secretar general adjunct la Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului. În perioada 2012-2014 a fost consilier pe educație la Administrația Prezidențială, în mandatul lui Traian Băsescu. După ce a plecat de la Președenție, Anisie s-a întors la minister, unde a fost director al Direcției de Inspecție Școlară, în perioada februarie 2014-ianuarie 2016. Surse din PNL susțin că soțul ei ar fi prieten bun cu Ludovic Orban, potrivit digi24;

7. Violeta Alexandru - Ministerul Muncii

Violeta Alexandru (43 de ani) a fost consilier la Cotroceni, ministru pentru Dialog Social în Guvernul Cioloș și director al Institutului de Politici Publice, pe care l-a fondat. Ea este președintele PNL București. A absolvit Șcaola Națională de Studii Politice și Administrative. Are un master în Guvernanţă şi Dezvoltare Instituţională şi un altul în Afaceri Internaţionale şi Managementul Conflictelor. Între 1994 şi 1997, a activat în Asociaţia Pro Democraţia în funcţia de coordonator relaţii publice. Între 1997 şi 1999 a fost consilier în Departamentul de Comunicări Internaţionale şi Relaţii cu Românii de Pretutindeni din Administraţia Prezidenţială. De la Administrația Prezidențială s-a reîntors la Asociaţia Pro Democraţia ca director executiv, după care a fondat Institutul pentru Politici Publice (IPP), unde a activat ca director până în noiembrie 2015. În noiembrie 2015, a fost aleasă de Dacian Cioloş pentru funcţia de ministru delegat pentru consultare publică şi dialog social în noul Guvern. După guvernarea tehnocrată, Violeta Alexandru s-a înscris în PNL, unde a activat în organizaţia Sector 1 ca vicepreşedinte. Acum, ea este lider al PNL București, potrivit hotnews.ro. Este fondatoarea Institutului pentru Politici Publice.

8. Cătălin Predoiu, deputat PNL - Ministerul Justiției

Deputatul Cătălin Predoiu s-a născut în Buzău, în anul 1968. El a mai deținut acest portofoliu în perioada 2008-2012 și a fost ministru interimar la Ministerul Afacerilor Externe. Predoiu a criticat în repetate rânduri acțiunile fostului ministru al Justiției Tudorel Toader, conform g4media. În mandatul său a fost adoptate Codul Penal și Codul de Procedură Penală.  Este avocat și cadru didactic la Facultatea de Drept.

9. Florin Cîţu - Ministerul Finanțelor

Născut în 1972, Florin Cîţu este licenţiat în economie la Grinnell College, SUA, 1996, doctorand în macroeconomie şi economie internaţională la Iowa State University şi are un master în economie la aceeaşi Iowa State University, potrivit mediafax.

A lucrat ca economist pentru Banca Naţională a Noii Zeelande în perioada 2001-2003 şi pentru Banca Europeană de Investiţii, Luxemburg, în perioada 2003-2005 şi a fost economist şef şi ulterior Head of Financial Markets la ING Bank, Bucureşti, în perioada 2006-2011

Este senator PNL la primul mandat, membru în Comisia pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital şi Comisia pentru afaceri europene. Vorbește engleză, franceză și italiană. La declaraţia de avere are trecute două clădiri şi trei terenuri

10. Ion Ștefan - Ministerul Dezvoltării

Ion Ştefan, în vârstă de 50 de ani, este de profesie inginer electromecanic şi originar din comuna vrânceană Milcovul, potrivit adevarul.ro. Este membru PNL de şase ani, iar din decembrie 2016 este deputat în Parlamentul României la primul mandat .Are un depozit bancar de 91.917 lei şi a împrumutat 1,4 milioane de lei PNL în campania de la europarlamentare. El a primit anul trecut o indemnizaţie de 120.042 de lei de la Parlamentul României şi a obţinut aproape 6 milioane de lei ca dividende de la firmele Balcanic, unde este acţionar. Ca parlamentar, a avut 6 luări de cuvânt, a iniţiat 60 de propuneri legislative.

10. Ion Marcel Vela - Ministerul Afacerilor Interne

Ion Marcel Vela este membru PNL din 1990. Preşedinte al filialei Caraş Severin, acesta a deţinut trei mandate de primar al oraşului Caransebeş între 2004 şi 2016. În 2015 acesta a primit titlul de „Luptător cu rol determinant în Revoluţia din Decembrie 1989”, de la preşedintele Klaus Iohannis, iar înainte de asta, în 2004, Ion Iliescu îi acordă ordinul „Victoria Revoluţiei Române din Decembrie 1989”.   În 2016 acesta prinde mandatul de senator, făcându-se apoi remarcat printr-un proiect de lege care prevede decontarea sumei alocate judecătorilor, procurorilor şi personalului asimilar, nu doar a chiriei, ci şi a ratei plătite pentru achiziţionarea unei locuinţe, în cazul în care aceştia nu primesc locuinţe de la serviciu. 

Conform declaraţiei de avere publicate pe site-ul Senatului, Vela deţine o casă cu o suprafaţă de 1.000 de metri pătraţi în comuna Zăvoi, judeţul Caraş Severin, şi un apartament, în acelaşi judeţ, cu o suprafaţp de 61 de metri pătraţi, potrivit adevarul.ro. Acesta mai deţine un Album Papal în valoare de 6.000 de euro, precum şi economii în conturi de aproximativ 150.000 de euro.

În 2015 presa locală scria că ar fi fost prins la braconaj în pădurea din Săvârșin. Iar în 2011, în perioada în care era primar de Caransebeș, a donat Catedralei din localitate o cruce poleită cu aur de 24 de carate care a costat 15.000 de euro.

11. Costel Alexe - Ministerul Mediului

Costel Alexe are 36 de ani şi este deputat de Iași la al doilea mandat, fiind vicepreședinte al comisiei pentru mediu și echilibru ecologic, conform b1tv.ro. Acesta este și președinte a filialei judeţene a PNL Iaşi.Este doctor în geografie fizică la Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași

12. Adrian Oros - Ministerul Agriculturii

Adrian-Nechita Oros (54 de ani), deputat de Cluj, propus de PNL pentru funcția de ministru al Agriculturii, este profesor universitar doctor în medicină veterinară la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară din Cluj. În 2014, ANI l-a declarat în incompatibilitate pentru că în perioada 20 decembrie 2012 — 8 aprilie 2013, ar fi deținut, simultan, funcția de deputat și calitățile de asociat și administrator la firma Vet Aga Pet. Deputatul PNL a atacat în instanță raportul ANI, iar în vara anului trecut acesta a câștigat definitiv procesul împotriva Agenției Naționale de Integritate, potrivit hotnews.ro. Afost director al Direcţiei Sanitare Veterinare Cluj.

13. Ioan Boloș - Ministerul Fondurilor Europene

Ioan Marcel Boloș este propunerea pentru Ministerul Fondurilor Europene în viitorul Guvern Ludovic Orban. Fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi fost director în Primăria Oradea, unde a înfiinţat direcţia care scrie şi coordonează proiectele europene, Boloş este un apropiat al primarului din Oradea, Ilie Bolojan. Este absolvent de Teologie.

14. Virgil Popescu - Ministerul Economiei

Virgil Popescu, propus de PNL pentru Ministerul Economiei în Guvernul Orban, are 51 de ani și este, din 2016, deputat la prim mandat în Circumscripţia electorală nr. 27 Mehedinți, din partea Partidului Naţional Liberal, potrivit cdep.ro. Este vicepreședinte al Comisiei de Industrii. Este inginer și doctor în management şi a fost secretar de stat în Ministerul Economiei. În 2001 a fost reținut de I.P.J Mehedinți sub suspiciunea infracțiunii de înșelăciune și șantaj. Procurorii au dispus scoaterea de sub urmărire penală, potrivit digi 24

15. Bogdan Gheorghiu - Ministerul Culturii

Bogdan Gheorghiu  este deputat PNL. Are 44 de ani, a urmat cursurile Universităţii Ecologice Bucureşti – Facultatea de Arte – Actorie, iar licenţa a susţinut-o la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iaşi – Facultatea de Actorie. A fost realizator de emisiuni radio – Tv şi a înființat două posturi regionale de televiziune;

16. Ionuț Stroe - Ministerul Tineretului și Sportului

Ionuț Marian Stroe (40 de ani) a terminat Facultatea de Automatică, Calculatoare și Electronică în anul 2003. A obținut licența de Inginer IT. Între anii 2009 și 2013 a studiat Dreptul, iar în 2014 a obținut a doua diplomă de master în domeniul drepturilor omului, potrivit gsp.ro.

Stroe e deputat ales în Județul Dolj din partea Partidului Național Liberal. Membru al Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, raportor OSCE la alegerile din Republica Moldova.

Acesta e membru PNL din 2001, fiind și președinte al PNL Craiova, după care în perioada 2015-2016 a fost purtător de cuvânt al PNL.

Tabelul cu numele noilor miniştri propuşi de Ludovic Orban
Tabelul cu numele noilor miniştri propuşi de Ludovic Orban

Lista a fost depusă, joi, la secretariatul Camerei Deputaților și Senatului, propunerea de calendar pentru învestirea Guvernului., potrivit hotnews.ro.  Potrivit documentului, Orban propune ca miniștrii să fie audiați în 29 octombrie, iar în 30 octombrie să aibă loc votul de încredere în plenul Parlamentului.

Calendarul propus de Ludovic Orban pentru învestirea Guvernului

Luni, 28 octombrie - convocarea ședinței Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaților și Senatului

Marți, 29 octombrie - programarea audierilor miniștrilor desemnați în ședințele comune ale comisiilor permanente ale celor două Camere al căror obiect de activitate corespunde sferei de competență a viitorului ministru

Miercuri, 30 octombrie, începând cu ora 10.00 - convocarea ședinței comune de plen a Camerelor Parlamentului în vederea acordării votului de încredere Guvernului.

Citeşte şi: 

Totul despre premierul desemnat Ludovic Orban. Cum arată și cu ce se ocupă soția liberalului

Viorica Dăncilă a încurcat numele lui Ludovic Orban, cu cel al premierului Ungariei, Viktor Orban

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net