Copil de 3 ani, sfâşiat de câinele familiei! Totul s-a petrecut sub privirile bunicilor

Copil de 3 ani, sfâşiat de câinele familiei! Totul s-a petrecut sub privirile bunicilor

Scene înfricoşătoare într-o comună din Vaslui. Un copil în vârstă de numai 3 ani a fost sfâşiat de câinele familiei şi a ajuns la Spitalul de copii din Iaşi cu faţa mutilată şi multiple muşcături pe corp.

Băiețelul va fi supus mai multor intervenții chirurgicale
Băiețelul va fi supus mai multor intervenții chirurgicale

Cum s-au petrecut scenele terifiante? Atacul a avut loc în satul Urdeşti, luni, 29 august, iar reprezentanţii ISU Vaslui au fost anunţaţi printr-un apel la 112, conform observatornews.ro.

Câinele este dintr-o rasă comună şi nu era considerat agresiv până la această întâmplare. Cert este că la un moment dat, l-a prins pe micuţ de faţă şi l-a tăvălit prin curte.

Noroc că familia băieţelului era pe aproape, au sărit mai mulţi adulţi în ajutor şi au reușit să alunge animalul furios.

Din primele cercetări ale oamenilor legii s-a descoperit că minorul ar fi fost lăsat de părinţi în grija bunicilor, dar aceştia la un moment dat au avut treabă și nu l-au supravegheat. Într-o clipă de neatenție, câinele s-a năpusit asupra băiețelului.

Băiețelul se află în afara oricărui pericol 

Copilul a fost dus iniţial la Spitalul din Bârlad şi apoi, din cauza gravităţii rănilor şi a stării de şoc, a fost mutat la Spitalul de Copii din Iaşi.

Din fericire, copilul se află în afara oricărui pericol, însă va fi nevoit să treacă prin mai multe intervenții chirurgicale întrucât are multiple plăgi care necesită intervenția medicilor. 

  Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!          



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Știrea momentului în România www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
accident bulgaria carambol jpg
koah sharpe michael comer foto politie jpg
cumparaturi craciun jpg
calorifer pixabay jpg
Autobuz STB 90 Facebook jpg
amenda politie1 jpeg
image png
sat jpg
image
image