Copilul tău are 16 ani? Uite cum se poate angaja!

Ultima actualizare:
simeon stalpnicul png

Copilul tău are 16 ani şi ar vrea să se angajeze? Ar trebui să fii de acord şi să-l ajuţi să-şi găsească un loc de muncă potrivit, deoarece beneficiile sunt pe măsură. Deşi se află, deocamdată, la stadiu de proiect, legea prevede pentru el un salariu de cel puţin 50% din salariul minim pe economie, şase ore de muncă pe zi, un contract pe perioadă determinată de şase luni şi o primă de 1.000 de euro la angajare.

Ministerul Muncii a elaborat un proiect de lege a internshipului prin care se va stabili un nivel minim al indemnizaţiei pentru interni, se vor stabili noi obligaţii ale angajatorilor care au programe de internship şi se va acorda şi o primă de la stat pentru internii care devin angajaţi. Dar hai să explicăm lucrurile pe înţelesul tuturor. Internshipul este un fel de practică plătită. E, de asemenea, printre tineri, cea mai populară formă de angajare, dar şi o modalitate prin care marile companii îşi recrutează viitorii angajaţi. Astfel, dacă ai un copil care are 16 ani sau mai mult, este elev, student sau proaspăt absolvent, acesta se poate angaja în sistem de internship. Va vedea cu ce se mănâncă meseria lui, va prinde experienţă, va cunoaşte mai bine domeniul de activitate, va învăţa şi va primi şi bani pentru asta.  

Contractul de muncă, pe şase luni 

Potrivit proiectului de lege, contractul care se semnează de către intern şi angajator nu poate fi mai mare de şase luni şi nu poate fi nici prelungit. Mai mult, între intern şi angajator nu se poate semna mai mult de un contract. Interesant este că perioada în care tânărul respectiv a muncit pentru angajator va fi considerată vechime în muncă şi, după caz, vechime în specialitate. În ceea ce priveşte salariul internului, acesta va avea dreptul la o indemnizaţie lunară netă de cel puţin 50% din salariul minim pe economie. În prezent, acesta este de 1450 de lei, deci tânărul angajat va primi cel puţin 725 de lei pe lună. Aceşti bani îi vor fi plătiţi pentru doar şase ore de muncă pe zi sau 30 de ore de muncă pe săptămână. Orele suplimentare sunt interzise. Mai mult, internul va lucra doar cinci zile pe săptămână, cu două zile consecutive de repaus.  

Primă de angajare de 1.000 de euro

Odată încheiată perioada de internship, tânărul va primi un certificat de internship sau, în cazul fericit, va fi angajat în cadrul organizaţiei în care a fost intern. 

Dacă angajatorul nu este o instituţie şi încheie un contract de muncă cu fostul intern, acesta va putea să ceară de la stat echivalentul a 1.000 de euro, dar doar dacă este angajat timp de cel puţin doi ani neîntrerupt, şi după expirarea celor doi ani. Banii vor fi acordaţi de Fondul pentru Acordarea Primei de Angajare, o instituţie nouă, creată în acest scop.

Internii, maximum 5% din  personalul firmei

Pe parcursul unui an calendaristic, o companie poate încheia contracte de internship pentru un număr de tineri care nu poate fi mai mare de 5% din numărul total al angajaţilor. Mai mult, compania care încheie în termen de 60 de zile de la finalizarea programului de internship un contract de muncă cu fostul intern primeşte, la cerere, de la bugetul de stat, prin bugetul asigurărilor pentru şomaj, o primă de promovare a angajării în valoare de 1.000 de euro/angajat. Însă pentru asta, angajatorul nu are voie să-l dea afară pe angajat (fostul intern) timp de cel puţin doi ani. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
coltea jpg
truck 2920533 1280 jpg
sectie votare jpg
image png
Prințul Harry, Profimedia (2) jpg
WhatsApp Image 2024 11 21 at 22 31 59 jpeg
23adbb27 d661 4add b171 ecdb61862362 jpeg
podul de piatra baile herculane jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net