Criminalul celor doi studenți din Iași, dat în urmărire! Marocanul s-a tăiat la mână în timp ce i-a înjunghiat
Principalul suspect, marocanul Ahmed Sami El Bourkadi, și el student la medicină la UMF Iași, la aceeași specialitate cu tânărul ucis, este dat dispărut, iar judecătorii din cadrul Tribunalului Iași au admis propunerea de arestare preventivă în lipsă formulată de anchetatori.
Criminalul a mers la spital după ce le-a luat viața celor doi tineri, fiind rănit la o mână. „Un pacient cu vârstă aproximativă 20 de ani cu o plagă tăiată la mâna dreaptă. Un pacient student, cu un nume cu rezonanță arabă, care a fost tratat în urgență de către Chirurgie Plastică. S-a rezolvat placa prin sutură și toaletă și a plecat la domiciliu urmând să revină pentru scoaterea firelor de sutură și control la 5 zile. A declarat că plaga a fost produsă prin tăiere cu un geam”, a declarat Diana Cimpoeșu, medic șef UPU SMURD, conform antena3.ro.
Dat în urmărire internațională
Ahmed Sami El Bourkadi are pașaport canadian și este posibil să fi plecat deja din țară. Poliția Română a dat publicității semnalmentele acestuia.
Ioana și Youssef aveau o relație de dragoste frumoasă și planuri mari de viitor. Locuiau de câteva săptămâni într-o vilă închiriată, în Complexul rezidențial Roua Residence din cartierul Moara de Vânt, la doar 4 kilometri de centrul Iașului și foarte aproape de aeroport. Ioana era din localitatea ieșeană Miroslava, iar Youssef Ajniyah din Maroc. Cei doi urmau să meargă pe 10 decembrie la Bruxelles, unde locuia familia marocanului. Însă, au fost găsiţi morți la parterul vilei în care locuiau, după ce familia tânărului a anunţat poliţia despre faptul că acesta nu a mai urcat în avionul care ar fi trebuit să îl ducă în Belgia.