Cu cât va crește prețul la benzină în luna iunie? Vesti proaste pentru români

Ultima actualizare:

Un specialist în pieţe internaţionale a anunțat cu cât se va scumpi benzina în luna iunie. Totodată, acesta este îngrijorat că România ar putea avea o problemă cu stocurile de petrol sau de carburanţi.

Prețurile la benzina ar putea crește în luna iunie
Prețurile la benzina ar putea crește în luna iunie

În ultima lună au fost creşteri și de 60 de bani pe litrul de carburant la pompă, continuând trend-ul ascendent din ultima vreme. Românii au ajuns să plăteacă enorm, benzina standard comercializandu-se la preţuri ce sar de 8 lei/l. Se remarcă faptul că motorina premium se apropie de pragul de 9,5 lei pe litru.

Din păcate, în continuare veștile nu sunt tocmai bune. Luna iunie ar putea aduce creşteri la pompă de până la 40 de bani pe litrul de motorină şi benzină, potrivit lui Claudiu Cazacu, specialist în pieţe internaţionale.

„Într-un scenariu de bază, am putea vedea creșteri ale prețurilor carburanților cu aproximativ 35-40 de bani pe litru în perioada următoare – pe parcursul lunii viitoare, cam așa vedem în momentul de față. Într-un orizont mai lung, cred că sunt posibile aprecieri încă și mai mari decât acestea”, afirmă Claudiu Cazacu. 

Prețul la benzină ar putea crește cu 40 de bani, în luna iunie

Specialiștii se tem  și de faptul care ar putea exista întreruperi în lanțul de aprovizionare, în condițiile în care România are stocuri minime de ţiţei sau produse petroliere. Aceștia consideră că țara noastră are rezerve insuficiente, în acest moment, pentru a se feri cu totul „de furtună pe termen mai lung.”

„E bine că avem stocuri, ne asigură un tampon de siguranță, se adaugă la producția noastră, însă e insuficient pentru a ne feri cu totul de furtună pe termen mai lung. Din păcate, producția noastră este în declin de ceva vreme și fără noi zăcăminte gradul de acoperire din producția internă e pe un trend descendent în ultimii ani”, a mai declarat expertul, pentru Știrile ProTV.

În prezent, România are stocuri minime de ţiţei şi/sau produse petroliere, stabilite la 1,48 milioane de tone.

Din păcate, veștile continuă să fie proaste pentru români. Prețurile continuă să crească vertiginos nu doar la benzina, ci la toate produsele. Țara noastră s-a lovit anul acesta de cea mai mare inflație din ultimele 2 decenii.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@click.ro!   

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
husky harghita jpg
MONICA POLI jpg
dacii  jpg
mascati jpg
Diana  Sosoaca Foto Facebook Diana Ivanovici Sosoaca jpg
decebal refugul png
echipa film trei km pana la capatul lumii jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net