Cum a schimbat Carol, micuțul mort după ce a căzut de la etaj, viața altor șase copii

Carol, micuțul de 2 ani care a căzut de la etajul 3 al unui bloc din Botoșani nu a mai putut fi salvat dar decesul său a adus o nouă speranță la viață altor șase copii. Pe 9 februarie, Carol s-a sprijinit pe o plasă anti-insecte care s-a deschis și s-a prăbușit de la aproape 6 metri înălțime. 

De la etajul trei al acestui bloc a căzut Carol. Foto: botosaninews.ro
De la etajul trei al acestui bloc a căzut Carol. Foto: botosaninews.ro

Deși în apartamentul de la etajul 3 se mai aflau trei adulți, aceștia l-au scăpat din ochi pe copilaș, Carol a văzut o fereastră deschisă, s-a urcat pe pervaz și s-a sprijinit pe ceea ce el a crezut că este un grilaj dar de fapt era o banală plasă de țânțari. Aceasta a cedat iar copilul a căzut în gol. 

Unde a fost dus Carol și ce au spus medicii 

Copilul a fost dus cu o ambulanță la Spitalul de Urgență din Botoșani, unde a stat internat nouă zile. Cum starea sa s-a agravat, micuțul a fost transferat cu elicopterul la Spitalul de Pediatrie “Sf. Maria” din Iași, unde a decedat. 

”A fost declarat, în cursul zilei de duminică seară în moarte cerebrală, părinții au făcut un gest extraordinar și au fost de acord să doneze organele copilului lor. Datorită acestor părinți, au dat o șansă altor copii”, a declarat pentru stirileprotv.ro, doctorul Alina Belu, manager Spitalul de Copii Sfânta Maria Iași 

Ce organe au fost prelevate din corpul lui Carol după deces 

 Decizia familiei de donare a organelor a băgat în priză medicii de la Spitalul de Copii Sfânta Maria din Iași și Agenția Română de Transplant. Specialiștii acesteia din urmă au căutat pe listele de așteptare din România și UE, copii care să poată primi în siguranță organele lui Carol și echipe care să poată preleva organele.  

Ei bine șase copii din România și Germania se vor bucura de viață în urmă intervențiilor de transplant hepatic, renal, cardiac şi de cornee scriu jurnaliștii de la monitorulbt.ro. Intervenția de prelevare rinichi a fost realizată de echipa chirurgicală de la Spitalul Clinic Dr. C I Parhon, Iași 

O echipă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţe „Sf. Spiridon” a efectuat prelevarea ficatului și a țesuturilor (cornee), iar o echipă de medici de la Deutsches Herzzentrum Berlin a prelevat cordul. 

Câți copii au salvat organele lui Carol  

Medicii de la Spitalului Clinic “Dr.C.I Parhon” Iași au găsit repede doi micuți pacienți a căror unică șansă la viață era un transplant renal. Cele două intervenții de transplant cornee se vor realiza la Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice București.  

”Deoarece în România nu a fost identificat niciun receptor compatibil atât de mic pentru cord și ficat, organele se vor transplanta în cadrul centrului de la Berlin pentru cord și centrului de la Hannover pentru ficat salvând astfel viața a doi copii suferinzi”, au anunțat reprezentanții Agenției Române de Transplant într-un comunicat preluat de sursa citată

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
erotica 4512433 1280 jpg
cat jpg
image png
Arges 1 jpg
image png
tinte ale rusiei jpg
Ingrijire piele femeie FOTO Shutterstock jpg
Pensionari discută cu reprezentanții presei și oficialii Caselor de Pensii de care aparțin privind recalcularea pensiei, în București. FOTO Inquam Photos / Octav Ganea
image
actualitate.net
image
actualitate.net