Cum arăta 1 Mai, altădată! Defilări, stegulețe și mici pe Kiseleff
O mare de oameni, parade organizate, flori, pancarte și ... miros de mici. Așa arăta 1 Mai în Bucureștiul de altădată, cu epicentrul pe bulevardul Kiseleff. Acolo se monta o tribună impunătoare, decorată cu roșu, galben și albastru unde stătea Nicolae Ceaușescu.
Kiseleff, locul unde poporul defila, iar liderii aplaudau
1 Mai era, în regimul comunist, „Ziua Internațională a Muncii", o sărbătoare marcată de stat prin parade grandioase, discursuri oficiale și manifestații publice, toate menite să glorifice clasa muncitoare și realizările partidului de la acea vreme. Angajații din toate domeniile erau convocați să participe la defilări, cu pancarte, steaguri, flori și lozinci pregătite din timp.
În București, principalul punct de desfășurare al acestor evenimente era bulevardul Kiseleff, unde se organizau defilările oficiale. Mii de oameni mărșăluiau ordonat, în costume populare sau uniforme de muncă, în fața tribunei oficiale unde se aflau liderii Partidului Comunist, în frunte cu Nicolae Ceaușescu. Defilările erau transmise la televizor, iar participarea era atent organizată, pe sectoare și întreprinderi. Era un spectacol colectiv, gândit să transmită unitate, forță și sprijin total pentru regim.
După defilare, mici și atmosferă de picnic
După paradă, 1 Mai devenea o sărbătoare populară. Oamenii rămâneau în parcurile din apropiere, în Herăstrău, în Parcul Kiseleff sau chiar pe peluzele de lângă Arcul de Triumf. Se organizau mici petreceri în aer liber, cu mâncare adusă de acasă, vin la sticlă, acordeoane, dansuri și voie bună.
Micii și berea erau nelipsiți, iar tarabele improvizate pe marginea bulevardului vindeau sucuri la dozator, înghețată la cornet și gogoși fierbinți. Pe tot parcursul zilei, în difuzoare răsunau cântece patriotice și muzică din „Cântarea României”. Se recitau poezii pentru Partid, se cânta în cor și se făceau demonstrații artistice.
Pensionar: „Aveam pancarta în mână, visul în cealaltă (...)!"
„Aveam 17 ani. Îmi amintesc și acum cum mirosea Kiseleff-ul de 1 Mai, a iarbă proaspăt tunsă, a mici arși și a baloane de cauciuc. Ne adunaseră de dimineață, de la liceu, cu steaguri roșii și pancarte cu "Trăiască Partidul". Nu înțelegeam prea bine ce scandam, dar știam că trebuie să zâmbim, să arătăm entuziasm." Așa începe povestea lui Florin, azi pensionar, pe atunci un adolescent din București, elev la un liceu industrial. Pentru el, 1 Mai era în egală măsură o obligație și o sărbătoare. „Ne puneau să repetăm defilarea cu câteva zile înainte. Apoi, în ziua cea mare, mergeam cu toții spre Kiseleff.
Tribuna era instalată în fața Muzeului Țăranului, iar Ceaușescu și tovarășa stăteau sus, zâmbind și făcând cu mâna. Aplaudam când treceam prin fața lor. Era o mare de oameni. Totul era organizat la milimetru, dar simțeam și o energie pe care n-o pot explica. Ne dădeam jos de la defilare și fugeam direct în Herăstrău. Ne întâlneam cu fetele de la Liceul Sanitar. Unul aducea casetofonul, altul mâncare de acasă. Râdeam, dansam, vorbeam despre ce vrem să facem când o să plecăm din țară", își amintește Florin, scrie monitorulsv.ro. „Parcă îl văd și acum. Bulevardul plin, tricolorul fluturând peste castani, pancarta în mână, visul în cealaltă”.
După 1989, 1 Mai și-a pierdut semnificația și a devenit o simplă zi liberă, asociată cu relaxarea, vacanțele și ieșirile la grătar sau la mare. Însă pentru bucureșteni, Kiseleff rămâne în memorie un loc unde au avut loc defilări, unde liderii au zâmbit de multe ori forțat și poporul care sărbătoarea așa cum putea, între lozinci și mici. În concluzie, ziua de 1 Mai a trecut de la discursuri scrise și defilări dirijate, la libertatea de a alege cum o trăim. Dar indiferent de forma ei, rămâne o zi despre oameni: despre nevoia de comunitate, de recunoaștere, de bucurie.
