Dacii și romanii, o nouă „bătălie epică”, după 2.000 de ani

Ultima actualizare:

A fost din nou „război” în weekend la poalele Măgurii Uroiului, din Hunedoara. Amatorii de reconstituire istorică au avut trei zile pline de bătălii între daci și romani. Este al 14-lea an când festivalul Dacfest găzduiește aceste lupte amicale, informează adevarul.ro.

batalie daci romani jpg

Câteva mii de oameni au ajuns, în weekend, în așezarea antică de pietrari, pentru a participa la un festival devenit tradițional în lumea iubitorilor de istorie. Acolo, la poalele Măgurii Uroiului au fost descoperite rămășițele unei așezări daco-romane, indicată ca fiind antica Petris (Petrae) menţionată pe Tabula Peutingeriana - una din hărţile cunoscute ale Imperiului Roman și tot aici a funcționat în Antichitate o carieră de piatră. Tocmai de aceea, locul acesta, situat în apropierea orașului Simeria, este cadrul ideal pentru organizarea reconstituirii luptelor dintre daci și romani.

Au venit și trupe de „daci” din afara țării

Ca la orice luptă care se respectă, mai întâi au fost așezate taberele. Totul a păstrat adevărul istoric, corturile au fost aidoma descrierilor istoricilor, iar armele pregătite la fel cum o făceau trupele lui Decebal sau ale lui Traian. Au venit trupe de „daci”, „romani” și „sarmaţi” (cei mai fideli aliați ai dacilor contra romanilor) de la Cluj-Napoca, Deva, Bucureşti, Alba Iulia, Baia Mare, Dorosloveni, Piteşti, Sibiu, Zalău, dar și din alte țări: din Italia, Bulgaria, Anglia, Ungaria şi Spania.

Au fost trei zile pline de activităţi care mai de care mai interesante, adresate copiilor şi adulţilor: parada cu torţe, demonstraţii, tactici de luptă şi confruntări ale legiunilor romane, ale războinicilor daci şi ale şcolilor de gladiatori, cu ritualuri şi dansuri antice, cu demonstraţii de jocuri sportive şi întreceri în stil antic între reprezentanţii asociaţiilor participante, cu ateliere civile interactive, cu spectacole cu foc, dar şi cu momente surpriză pentru public şi trupele participante”, au informat organizatorii.

Luptele au durat ore bune, până la „ultima suflare”. Și, într-adevăr, pentru respectarea adevărului istoric au existat „morți și răniți”, au existat și soțiile care-și plângeau morții.

Reconstituirile istorice nu sunt atât de populare în România, dar cei care sunt pasionați țin aprinsă această adevărată artă. Pentru că este o adevărată artă să îți procuri îmbrăcămintea care să corespundă descrierilor epocii, să îți procuri arme care să pară cât mai reale, dar și să studiezi istoria până în cel mai mic amănunt. Pentru că toți cei care participă la aceste bătălii istorice reconstituite nu sunt doar amatori de istorie, ci sunt cunoscători de istorie.

Tocmai de aceea a fost și aleasă Măgura Uroiului. Pentru că aceasta este învecinată altor foste așezări dacice și romane de pe valea Mureșului. La câțiva kilometri de fosta așezare a pietrarilor daci și romani se află castrul roman de la Cigmău și fosta așezare Germisara, cunoscută pentru băile sale termale. În plus, în josul Mureșului, drumurile antice și calea apei duceau la Micia, o fostă așezare dacică și romană unde a funcționat un puternic castru. Așa că locul bătăliilor anuale dintre daci și romani nu a fost deloc ales întâmplător.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
natalia negru st  iosif dimitrie anghel jpg
Greseli de igiena dentara  Sursa foto Pixabay jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net