De 1 Mai e megapetrecere Retro Nostalgia la Predeal, 5 zile și 5 nopți

Mare petrecere mare. Capitala distracției este la Predeal în această minivacanță, mai exact lângă pârtia Clăbucet, pe strada Teleferic, în parcarea P1, unde se adună floarea cea vestită a muzicii ușoare românești și unde vor răsuna și celebre hit-uri internaționale.

De 1 Mai e megapetrecere Retro Nostalgia Music 5 zile și 5 nopți. „Vă invităm la o adevărată călătorie în timp, pe undele muzicii retro. Evenimentul aduce înapoi magia, strălucirea muzicii disco-pop-dance din epoca de aur a anilor ’80 și ’90”, anunță organizatorul, DJ Conte.

Vor răsuna versurile celebre ale artiștilor care au marcat generații de melomani. Deși la poalele munților, Daniel Iordăchioaie ne amintește refrenul „Mă întorc la tine, iar și iar, mare albastră / Cum se întoarce valul tău, veșnic la mal”, iar Mihai Trăistariu ne trimite tot cu gândul la Litoral, cântând „La mare, la soare, fetițele sunt goale, / Femei adevărate, agață-le pe toate”, dar și „Banii și fetele ne mănâncă zilele” ori „Banana, Suzana”.

Gheorghe Gheorghiu va spune, iarăși, „Dar unde dragoste nu e, nimic nu e / Nici soare nu-i, nici viață nui-i, / Iar eu mă simt al nimănui / Dar unde dragoste nu e, nimic nu e / Nici soare nu-i, nici viață nui-i / Acolo unde nu ești tu, acolo unde nu ești tu”, iar Dony ne va prezenta „Balkan Girls”.

Celebre hit-uri internaționale vor răsuna la Predeal

Annes oftează pe muzică: „Te voi urma în noapte, / Mi-e dor să te simt aproape, / Mi-e greu fără tine, / Te vreau lângă mine...” și Silvia Dumitrescu aduce cu ea frumoasa nebunie a melodiilor sale: „Cred în tine, dulce și senină fericire / Cred în tine, tu-mi ești în inimă și în privire”, „Dansul, dansul e normal la vârsta mea / Ritmul, ritmul, / Mă cuprinde vraja ta”.

Toate aceste momente vor culmina, seară de seară, cu un program de DJ în care sunt cuprinse melodiile reprezentative la nivel mondial ale perioadei anilor ’80-’90, în prezentarea maeștrilor de ceremonie DJ Radu Răzvan & DJ Conte.

În minivacanța ce unește 1 Mai cu weekendul de Paște vor fi 5 zile de discotecă, așa cum era pe vremuri. Spectacolele au loc în fiecare seară între orele 17.00 și 23.00, iar biletele se găsesc atât online (mai sunt câteva locuri la prețul special de 50 de lei) – pe site-ul entertix.ro, dar și la intrare, la casa de bilete.

„Petrecem pe românește. Succesele dance internaționale fac echipă cu memorabilele șlagărele românești live, în seri de party exploziv la Retro Nostalgia Music. Vor fi seri de distracție, dans, recitaluri live, animatoare și trăit amintiri musicale, iar atmosfera va fi completată de lumini, decoruri, costume și multă culoare”, adaugă organizatoriul

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Madeleine a Suediei, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
image png
ozn fals la bucuresti jpg
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928174468 jpg
mormantul fecioarei maria jpg
1 agenda si vaza cu flori jpg jpeg
deserturi mic dejun Xanadu resort   Belek JPEG
Inundații catastrofale Spania FOTO profimedia 0928179718 jpg
arborele de guma jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net