De când vom putea circula de la un capăt la altul pe A0! Stadiul lucrărilor pentru autostrada care înconjoară Capitala

Ultima actualizare:

Avem vești pentru șoferi! Peste 50% din A0, unul dintre cele mai importante proiecte de infrastructură din jurul Capitalei, este în lucru. Ultimul lot va fi gata în 2026, o parte importantă din Nord pentru care s-a emis autorizaţia de construire acum câteva zile. În ceea ce privește jumătatae sudică, aceasta ar putea fi completă în câteva luni.

A0 Foto: Facebook
A0 Foto: Facebook

Cum arată lucrările la A0, autostrada care înconjoară Bucureştiul 

Un proiect strategic care ar putea lega celelalte drumuri de mare viteză care duc spre Capitală. Aşa este văzută A0, autostrada care înconjoară Bucureştiul. Până acum, 3 loturi sunt finalizate integral. Un segmet este în partea de Nord, între DN1 şi Autostrada 3, către Ploieşti.

Tot aici, alţi aproape 10 kilometri sunt gata, însă nu pot fi folosiţi pentru că nu există o conexiune cu drumul naţional 2. În partea sudică sunt două loturi finalizate, între DN6 şi A1, Autostrada Soarelui. Ultimul lot din Sud nu este gata, iar lucrările sunt întârziate.

Când vom putea circula complet pe A0

Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor: „Este puțin probabil să se finalizeze în acest an. Aceasta este zona care în câteva luni se va da în trafic, astfel încât să se circule de la Pitești la Constanța doar la nivel de autostradă. După ce partea de Sud va fi gata, vor continua lucrările in partea de Nord. 

Însă şoferii mai au de aşteptat până când vor putea conduce pe A0 de la un capăt la altul. 53 de kilometri sunt finalizați, însă pot fi folosiți doar 43. Pentru restul nu există descărcare. Mai trebuie să se lucreze la 49 de kilometri pentru a se circula complet pe A0. Vom circula complet pe A0 în toamna anului 2026", a declarat pentru Antena3 CNN.

Ce lungime va avea Autostrada A0 

Autostrada A0, inel în jurul Bucureștiului, va avea o lungime totală de 100 kilometri și se va conecta cu autostrăzile deja existente: A1, A2 și A3. Costă undeva la 6-7 miliarde de lei fără ajustările de prețuri de TVA și este finanțată integral din fonduri europene. Întreaga autostradă a fost împărțită în 7 segmente: pe sud sunt 3 loturi, pe nord sunt 4 loturi.  În acest moment se pare că suntem singura țară din Balcani fără autostradă de centură în jurul Capitalei. 

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net