De ce vrea Patriarhia Română la Istanbul casă pentru pelerini, nu biserică

Ultima actualizare:

    Acesta este terenul oferit de autorități statului turc pentru construcția unei moschei
Acesta este terenul oferit de autorități statului turc pentru construcția unei moschei

Patriarhia încă nu a primit terenul la Istanbul, la schimb cu cel oferit pentru moschee de autoritățile române dar s-au și declanșat dezbateri despre ce ar trebui făcut cu acesta. Reprezentanții Bisericii Ortodoxe au încercat să lămurească odată pentru totdeauna controversele și au prezentat printr-un comunicat toate detaliile negocierilor

"În negocierile începute oficial în anul 2005 între statul român şi statul turc pentru construirea unei moschei în Bucureşti, nu a fost inclusă propunerea de reciprocitate, în sensul atribuirii comunităţii ortodoxe româneşti din Istanbul a unui teren pentru construirea unei biserici. Ideea de firească reciprocitate a fost introdusă ulterior la solicitarea Patriarhiei Române şi anume oferirea de către statul turc a unui teren în vederea construirii unei case pentru pelerini având şi o capelă sau un paraclis necesar credincioșilor ortodocși români care merg în pelerinaj la vechile aşezăminte creştine din Istanbul (vechiul Constantinopol) şi împrejurimi”, se arată în comunicatul Patriarhiei transmis agenției de presă basilica.ro.

Reprezentanții Patriarhiei Române explică și de ce nu doresc un hotel în înțelesul cuvântului și tranșează și situația construirii sau nu a unei biserici în Istanbul.”În anul 2002, Patriarhia Ecumenică a Constantinopolelui a oferit Patriarhiei Române, în folosință pentru comunitatea ortodoxă română din Istanbul, biserica Sfânta Muceniță Paraschevi, ctitorie a Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu din anul 1692” se arată în comunicatul oferit basilica.ro. Aceasta este considerată suficientă pentru numărul de credincioși ortodocși români prezenți în Istanbul, evaluați de Patriarhie la aproximativ 2.000 de persoane. De ce este necesară o casă pentru pelerini, nu un hotel? Iată explicația Patriarhiei: ”Spre deosebire de un turist, pelerinul este un rugător, iar pelerinajul constituie un act de manifestare a credinţei. Din acest motiv, o casă pentru pelerini diferă mult faţă de un hotel nu doar prin condiţiile mult mai modeste ale confortului, ci tocmai prin faptul că include în mod necesar un lăcaş de rugăciune (paraclis sau capelă) care răspunde nevoilor spirituale ale pelerinilor”, se arată în comunicatul de pe basilica.ro



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
Nicușor Dan a semnat demisia... www.stirilekanald.ro
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
avioane parcate aeroport aterizare avion frankfurt shutterstock 1702941451 jpg
gard alb getty1 jpeg
loto loterie istock jpg
suspectul in cazul atacului armat de la casa alba foto truth social donald trump png
pitesti png
Ambulanta FOTO Mircea Moira / Shutterstock
concedieri, foto shutterstock jpg
atentat gif gif
image
image