Din tradiția ouălor pascale. Secretele unei meşteriţe

Din tradiția ouălor pascale. Secretele unei meşteriţe

Ultima actualizare:

Legenda spune că, atunci când Iisus a fost răstignit pe Cruce, din rănile Lui s-a prelins sânge peste ouăle care-I fuseseră aduse la picioare de Fecioara Maria. Pentru că oul roşu este purtătorul unor semnificaţii ancestrale în credinţa românească, creştinii au „scris" pe el modele de o rară frumuseţe.

O zi la muzeu

Mai multe taine despre arta încondeierii ouălor am aflat de la meşteriţa Marioara Niţu, din Sărăţeni, Ialomiţa.  Am întâlnit-o în zilele de dinaintea Paştelui Ortodox la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti", din  Bucureşti.

Înconjurată  de copii, Marioara ne-a spus câte ceva despre ştiinţa de a „scrie" pe ouă, aşa cum zic bucovinenii. „Am învăţat să încondeiez ouă în urmă cu 30 de ani de la meşterii care veneau aici,  la muzeu. Pictez modele tradiţionale, cum ar fi scara pisicii, cârligul ciobanilor sau drumul robilor. Eu le-am personalizat pictând pe o parte şi câte o iconiţă: Sfânta Fecioară,  Bunavestire sau Cei  Trei Arhangheli", povesteşte meşteriţa.

Aflăm de la ea că micuţii pe care-i are la curs se descurcă de minune cu „chişiţa" (ustensila cu care se încondeiază ouă, care cu vârful mai subţire, care mai gros - n.n.). Acum reuşesc să traseze linii. „Să veniţi la muzeu peste câteva luni, când copiii ajung să facă un model", încheie  Marioara.

Aflaţi aici care este legenda desenelor de pe ouăle pascale!



Parteneri

image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image
image png
Meteo - vant - ploaie - umbrela FOTO Shutterstock
Noroc, foto Shutterstock jpg
pui eatingwell1 jpeg
Cum să faci cafea acasă mai bună decât la cafenele jpg
condens istock jpg
calorifer iarna istock jpeg
cada baie adobestock jpg
image
image