Doctorița care n-a mai dormit acasă de 50 de zile: “Mi-e dor de fetele mele”
Ramona Lucia Vasile, şefa secţiei de Boli Infecţioase Copii din cadrul Spitalului Judeţean Ploieşti, e unul dintre cei şapte doctori infecţionişti din Prahova care înfruntă virusul ucigaş. De peste o lună şi jumătate, medicul Ramona Vasile n-a mai dormit acasă şi nu şi-a mai strâns în braţe fetele, Carina, în vârstă de 8 ani, şi Amalia, de 13 ani.
Dor de copii! Multor cadre medicale aflate în linia întâi a bătăliei cu noul coronavirus li s-au pus la dispoziție spații de cazare, în care să locuiască provizoriu. Astfel, doctorii și asistentele medicale medicale nu mai sunt nevoite să se întoarcă seara acasă și să-și pună în pericol membrii familiei. Medicii îi protejează astfel pe cei dragi, chiar dacă sunt măcinați, inevitabil, de dorul lor. Într-o asemenea situație se află și doctorița Ramona Vasile, de la Spitalul Județean din Ploiești.
“Riscuri există tot timpul”
“Nouă ne-au pus la dispoziţie un spaţiu de cazare. Cred că de o lună şi jumătate şi n-am mai venit acasă decât cu mănuşi, cu mască şi am stat mai mult în curte, câteva ore”, povestește medicul Ramona Vasile. “La un moment dat, când am intrat în casă pentru că acuza copilul că are dureri, m-am îmbrăcat în combinezon ca la spital şi i-am făcut tratament. Riscuri există tot timpul, deşi avem mare grijă, ne protejăm, ne luăm măsuri, dar mai există aceste zone gri, ambulanţa care vine ori hârtiile care se schimbă. Din saloanele cu bolnavi de COVID – 19 nu se scoate nimic de la bolnavi, pornind de la tensiometrele pe care le foloseşti la ei. Pixul cu care notezi îl arunci, documentele se pun pe geam, se face fotografie de afară pentru date, buletinul se pozează, nu se scoate nimic de la ei. Au voie să primească pachete, orice, au voie să comande orice, cu condiţia să plătească doar cu cardul”, dezvăluie medicul prahovean.
„O oază de liniște”
Doctorița își amintește că “n-am mai venit acasă de când am intrat în contact cu pacienţii pozitivi, la primele gărzi; cam pe la jumătatea lunii martie se întâmpla. Am avut o perioadă în care noi, doctoriţele de la pavilionul de copii, am fost primele care am hotărât să nu ne mai expunem familiile. Ni s-a pus la dispoziţie o vilă din Ploieşti unde este regim militar și sunt foarte mulţumită de condiţii. E pază la intrare, se notează când intri și când ieşi, dar mi se pare o oază de linişte după ce scapi din nebunia de la spital. Acolo te duci pentru câteva ore de repaus. N-am mai dormit acasă de peste o lună şi jumătate. Am mai trecut acum, de când s-a încălzit vremea. Vin după serviciu acasă şi plec seara, dar nu intru în casă, mă limitez la curte, după cum vă spuneam. Le tot zic fetelor: <<Adu-mi şi mie lucrul ăla, vezi că este acolo sau acolo>>. E o situaţie cu care noi nu ne-am mai confruntat. Noi suntem oarecum pregătiţi şi obişnuiţi cu epidemii de gripă, îmbrăcaţi în combinezoane, protejaţi , dar nu ne-am mai confruntat cu o situație în care să ne fie frică să mergem acasă”.
Mândre de mămica lor
Carina și Amalia se laudă că mămica lor se bate, la spital, cu boala care i-a îngrozit pe toți oamenii. “Iniţial, fetele mele aau reacţionat bine, în sensul că au înţeles, li se părea ceva oarecum <<Wow>>, erau mândre de faptul că mama lor este acolo, erau curioase. Le mai trimiteam poze în combinezon, le arătam imagini de pe secţii, cu ambulanţa, cu izoleta, era iureşul acela de început, în care toată lumea din afară privea ca la un spectacol”, zâmbește medicul infecționist. “Pentru o peioadă, fiicele mele au fost extrem de înţelegătoare, dar după aceea a început să li se pară că durează prea mult. Şi m-am dus cu mască și cu mănuşi, cu dezinfectant, rămân în curte, stăm de vorbă, facem ce putem face fără să luăm contact, fără să intru în casă. După care, copilul e copil, dacă ai început să-i dai un deget, el a văzut că se poate şi vrea din ce în ce mai mult. Așa am funcţionat, cu promisiuni că o să treacă, iar eu chiar am crezut că o să fie şi la noi o epidemie ca în alte părţi şi că o să treacă valul, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Eu cred că evoluţia va fi lungă”, oftează femeia.
“Mai cred și în Dumnezeu”
“Mi-e dor și mie de fete, le e şi lor dor, mai au nişte nevoi. Nu pot face bunicii sau tatăl totul, să suplinească lipsa mamei de acasă. Nu mai zic de lecţii, de multe ori le ajutam la teme… Dar eu mai cred şi în Dumnezeu. Noi facem tot ceea ce ţine de noi, dar mă gâdesc că poate face şi El. Şi pe termen lung tot aşa va fi. Avem un program de gărzi destul de încărcat şi cum va fi o portiţă de trei zile, mă gândesc să-mi fac un test înainte şi să mai vin şi acasă, ca să mă mai vadă copiii”, adaugă doctorița Vasile.
Citește articolul complet și vezi mai multe fotografii pe adevarul.ro!
