Elevii vor ca școala să înceapă la 1 septembrie

Ultima actualizare:

    Asociațiile de elevi atrag atenția că învățământul românesc are prea multe vacanțe și prea puține zile de școalăFoto: Mediafax
Asociațiile de elevi atrag atenția că învățământul românesc are prea multe vacanțe și prea puține zile de școalăFoto: Mediafax

Copiii sunt, de multe ori, mai responsabili decât adulții. Dovadă stă semnalul de alarmă tras de mai multe asociații ale elevilor din țară, prin care cer autorităților mai puțină vacanță și mai multe zile de școală. Ei propun ca următorul an școlar să înceapă cu două săptămâni mai devreme, adică la 1 septembrie.

ONG-urile din educație și asociațiile de elevi din toată țara au făcut o scrisoare deschisă către Guvern, Parlament și Președinție, prin care cer garantarea unui număr minim de zile de școală într-un an calendaristic. Tinerii atrag atenția că România are cel mai comprimat an școlar din Uniunea Europeană, cu vacanțe lungi, care le afectează major ritmul de învățare. Apelul lor vine în contextul în care ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a decis modificarea structurii actualului an școlar prin prelungirea vacanței de primăvară. „Vacanța aceasta de o lună nu a făcut decât să scoată la iveală una dintre marile probleme ale sistemului de învățământ: în România, dreptul la educație s-a transformat într-un drept la vacanță”, au scris reprezentanții elevilor din mai multe județe ale țării.

Iată care sunt propunerile lor:

  • Anul școlar 2021-2022 să înceapă la 1 septembrie, pentru a se recupera decalajele în învățare și pentru a se ameliora efectele negative cauzate de închiderea repetată a școlilor.
  • Vacanțele să fie mai scurte, ritmice, periodice. Astfel, ele ar putea contribui la consolidarea învățării și pot fi spații de odihnă și planificare pentru profesori.
  • Anul școlar să aibă un număr mediu de zile echivalent cu cele din primele 10% țări în topul testărilor PISA. „Într-un an şcolar având doar 33-34 de săptămâni, programa trebuie parcursă într-un ritm dinamic, de multe ori actul educaţional devenind unul fuşerit. Astfel, elevii şi profesorii ajung să se plângă de curriculum încărcat. Totuşi, cum se face că, deşi programa e încărcată, analfabetismul funcţional este la apogeu (aproximativ 44%), iar la testarea PISA 2018 România a obținut cele mai slabe rezultate din ultimii 9 ani?”, se întreabă semnatarii petiției, conform news.ro. 
  • Contează și CE li se predă elevilor, căci mai multe zile de școală nu înseamnă neapărat rezultate mai bune la învățătură. „Este necesară prioritizarea formării cadrelor didactice, deoarece resursele umane sunt definitorii pentru calitatea educaţie. Iar primarii să aloce fonduri suplimentare pentru sectorul de învățământ”, cer organizațiile de elevi.

Câte zile de școală au țările din Europa

România este pe locul 3 în topul tărilor cu cele mai puține zile de școală: 167 de zile, echivalentul a 34 de săptămâni. Potrivit edupedu.ro, ne depășește doar Malta și Albania, care au 165 de zile. În schimb, Letonia are 170 de zile, Spania, Estonia și Croația 175, Luxembourg 178, Portugalia, Ungaria și Bulgaria 179, Austria și Turcia 180, Belgia 182, Finlanda 187, Germania și Polonia 188, Marea Britanie și Norvegia 190, iar Danemarca și Italia 200 de zile de școală.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard Gere și Julia Roberts în Pretty Woman, Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
femeie stranut  jpg
Mango Mannheim O6 jpg
image png
image png
venice 2855264 1280 jpg
cozi ceausescu jpg
orasul 5 min danemarca  jpg
Produse Lidl pe raft - magazin FOTO Shutterstock
image
actualitate.net
image
actualitate.net