Fermierii din Bărăgan se așteaptă la ce-i mai rău

Recolte mici, costuri cu 50% mai mari. Abia a început vara, iar canicula ne și dă bătăi de cap. Deja fermierii din Bărăgan, „grânarul Europei” - cum i se spunea, se plâng de secetă și avertizează că vom avea recolte slabe la toamnă. Cele mai afectate sunt culturile de grâu, orz şi rapiţă, notează adevarul.ro.  

image

Grânarul Europei, recoltă săracă

Fermierii avertizează că va fi un an dificil pentru culturile de toamnă, iar recoltele vor fi mult diminuate din cauza lipsei precipitaţiilor.  Aceasta nu este însă singura problemă pe care o au agricultorii.

Costin Telehuz, secretat de stat în Ministerul Agriculturii, şi fermier în localitatea ialomiţeană Mărculeşti din Bărăgan, pune că mai grav va fi în 2023 când se estimează o creştere cu 50% a costurilor pentru înfiinţarea culturilor.

Vezi și: Avertismentul fermierilor! Roşiile timpurii vor costa peste 15 lei kilogramul

„Având în vedere că suntem un sector meteo-dependent, da, clima este primul lucru care îngrijorează fermierii, dar nu este nici pe departe singura problemă”, a explicat Costin Telehuz. Astfel, agricultorii au fost nevoiți să facă faţă crizei energetice, inflaţiei, preţurilor în creştere şi situaţiei incerte în piaţa fertilizanţilor.   

„Culturile sunt mai slabe. Se cunoaşte că a fost mai secetos anul acesta. Avem o diferenţă foarte mare de precipitaţii faţă de anul trecut. Având în vedere seceta, prognosticurile negative sunt justificate. Din păcate, de la an la an se acumulează un deficit de apă în sol, iar recoltele se înjumătăţesc, lucru care duce inevitabil la creşterea preţurilor”, spune Aurelian Dobre, fermier din Călăraşi. Conform specialiştilor, acum în Bărăgan, există un deficit de apă în sol de 160 de litri/mp, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.  

Producții record în 2021 

În Bărăgan, anul trecut, o producţie normală a fost de 7-8 tone/hectar în fermele cu tehnologie. „2021 a fost un an special, pentru că ploaia a fost abundentă şi în primăvară, dar şi în iunie, când grâul se apropia de faza de coacere.

Anul trecut a fost anul soiurilor timpurii", a mai spus Telehuz. 2021 a fost un an foarte bun pentru cultura de păioase, recoltarea fiind în medie, aproximativ 8 tone/hectar. În acest an, fermierii nu speră la mai mult de 4-5 tone/ hectar, din cauza secetei. Şi la orzoaică şi rapiţă, producţia medie realizată anul trecut a fost cea mai ridicată din ultimii 10 ani.  



Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
www.gandul.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.viva.ro
image
www.unica.ro
image
playtech.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
www.stiripesurse.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
printul william craciun gettyimages jpg
Daniel Baluta si Sorin Grindeanu rezultate alegeri primarie Bucuresti  Foto Inquam Photos  Octav Ganea (2) jpg
Ciprian Ciucu si Ilie Bolojan  Ludovic Orban Foto Inquam Photo    Codrin Unici (4) jpg
images jpg
Bucuresti, foto Shutterstock jpg
casa lemn pexels jpg
La 79 ani, Cristian Gatu vrea sa si refaca viata jpg
Sesizare penală a IICCMER privind tratamentele neomenoase aplicate în perioada comunistă în „Spitalul pentru copii neuropsihici cronici Siret” jpeg
image
actualitate.net
image
actualitate.net