Filtre de polițiști în tot Bucureștiul! Oamenii legii au prins zeci de șoferi băuți sau drogați
Zeci de șoferi din București au căzut în „plasa” polițiștilor de Rutieră, în noaptea de 4/ 5 decembrie. Oamenii legii au aplicat 55 de amenzi în valoare de aproximativ 24.500 de lei și au constatat 6 infracțiuni.
Polițiștii Brigăzii Rutiere au acționat pe arterele din Capitală pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță rutieră, reducerea riscului rutier în rândul participanților la trafic și combaterea conducerii autovehiculelor de către persoane aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive, informează Poliția Capitalei.
Amenzi în valoare de 24.500 de lei
În cadrul activităților, polițiștii rutieri au aplicat 55 sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 24.500, și au constatat 6 infracțiuni: 2 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența substanțelor psihoactive, 3 pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului și una pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a deține permis de conducere.
De asemenea, au fost reținute 3 certificate de înmatriculare pentru deficiențele tehnice constate și 6 permise de conducere: unul pentru conducerea unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice și alte 5 pentru infracțiunile la regimul rutier.
Alcool și droguri
Un bărbat în vârstă de 46 de ani a condus un autovehicul pe o stradă din Sectorul 5 sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat. Șoferul a fost dus la INML pentru prelevarea probelor biologice și s-a ales cu dosar penal.
Un bărbat în vârstă de de 50 ani a condus un autovehicul pe o stradă din Sectorul 1 având o valoare de 0,93 mg/l alcool pur în aerul expirat. Și acesta a fost dus la IMNL și i s-a întocvmit dosar penal.
Un tânăr în vârstă de 19 de ani a fost depistat pe o stradă din Sectorul 3 conducând sub influența substanțelor psihoactive. În urma testării cu aparatul DrugTest a rezultat faptul că acesta a consumat cannabis și benzodiazepină. Acesta a fost dus la INML în vederea prelevării de mostre biologice și a fost întocmit un dosar penal.
Citește și:
Val de accidente pe drumurile României. Poliția dă amenzi, însă fenomentul pare să fie greu de oprit