Gestul de milă care s-a transformat într-un coșmar pentru o pensionară din București. Femeia de 77 de ani a fost bătută și jefuită în propria casă
O pensionară din București a trecut prin clipe de groază după ce a încercat să ajute un bărbat cu o situație materială dificilă. Femeia de 77 de ani susține că individul pe care îl primea la ușă pentru a-i oferi mâncare și bani a intrat peste ea în casă, a agresat-o și a jefuit-o.

O femeie de 77 de ani din București a trecut prin momente cumplite după ce a încercat să ajute un bărbat cu probleme materiale pe care îl cunoștea din zona pieței din Sectorul 3. Pensionara spune că obișnuia să îi ofere mâncare și bani, însă totul s-a transformat într-un adevărat coșmar.
Potrivit victimei, bărbatul de 44 de ani venea frecvent în zona pieței de lângă locuința ei, iar femeii i s-a făcut milă de situația lui. Pentru că nu părea agresiv, aceasta l-a chemat de mai multe ori la ușă pentru a-i da de mâncare.
Victima spune că bărbatul pe care îl ajuta cu mâncare și bani ar fi încercat și să o violeze
Vinerea trecută, însă, individul ar fi intrat cu forța în locuința femeii și i-ar fi cerut să întrețină relații sexuale cu el. Pensionara s-a opus și a încercat să strige după ajutor, moment în care agresorul ar fi lovit-o cu un baston.
Femeia a leșinat, iar când și-a revenit a observat că bărbatul îi strânsese într-o valiză mai multe obiecte de valoare din casă. Înainte să plece, acesta i-ar fi smuls și inelul de pe deget și ar fi lovit-o din nou.
Polițiștii Secției 23 l-au găsit ulterior în apropierea pieței unde victima spusese că îl cunoscuse prima dată. Asupra suspectului au fost găsite o parte dintre bijuteriile femeii și telefonul mobil al acesteia.
Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și ulterior arestat preventiv pentru tâlhărie calificată, violare de domiciliu și tentativă de viol.
După acest caz, Poliția Capitalei a transmis un apel către oameni să fie atenți și să nu primească în locuință persoane străine, chiar dacă le cunosc doar din vedere.


































