Greva CFR s-a încheiat. Sindicaliștilor li s-a promis o creștere salarială

Greva declanșată de angajații CFR luni dimineață s-a încheiat după ora 17.00, iar primele trenuri au ajuns în Gara de Nord cu peste 400 de minute întârziere. Toţi salariaţii care au oprit lucrul au revenit la muncă.

image

„Momentan, protestele au fost oprite, trenurile încep să circule - bineînţeles, vor mai avea întârzieri până se intră în circulaţia normală, dar trenurile vor începe să circule. Toţi angajaţii s-au întors la lucru, circulaţia trenurilor s-a reluat, dar se deblochează mai greu. Dar activitatea salariaţilor s-a întors complet la normal. De mâine nu mai avem proteste”, a declarat pentru Agrepress Rodrigo Maxim, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România (FSTFR).

Reprezentanţii Ministerului Transporturilor au anunţat, după negocierile cu sindicatele angajaţilor din domeniul feroviar, că părţile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze, ca soluţie, creşterea salariilor tarifare cu indicele de creştere a preţurilor de consum pentru anul 2022.

Hotnews.ro anunță că sindicaliștii au obținut o majorare salarială de 10%, iar faptul că va exista o majorare a fost confirmat și de un comunicat al Ministerului, care însă nu a publicat și procentul.

Ce a spus Ministerul Transporturilor

  • Astăzi, 20 decembrie 2021, la sediul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii, la solicitarea ministrului Sorin Grindeanu a avut loc întâlnirea cu reprezentanții federațiilor sindicale din calea ferată.
  • Discuțiile s-au concentrat pe problemele existente în domeniul feroviar dar și pe situația creată de protestul spontan al unor lucrători din calea ferată.
  • Părțile au convenit ca pentru perioada imediat următoare să se agreeze ca și soluție creșterea salariilor tarifare cu indicele de creștere a prețurilor de consum pentru anul 2022, în condițiile aprobării cadrului legal și financiar. Vorbim aici de Legea bugetului de stat și bugetele companiilor feroviare, ca o primă etapă în vederea aplicării Statutului personalului feroviar.
  • Totodată părțile s-au angajat să identifice constant soluții pentru aplicarea Statutului personalului feroviar, sens în care vor fi organizate întâlniri periodice cu privire la situația căii ferate.

Peste 100 de trenuri au fost afectate, luni, de greva spontană, de la CFR, iar activitatea a fost oprită în 54 de staţii. Directorul CFR, Ion Simu, a precizat că toţi călătorii afectaţi de această grevă spontană îşi vor primi banii înapoi.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Prințesa Caroline și Pierre Casiraghi cu soția Beatrice Borromeo, doliu în familia Casiraghi de la Monaco   Profimedia jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
4 front poza mare jpg
cat 7032641 1280 jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net