Imunitate naturală sau prin vaccinare? Medicii spun care e diferența și cât timp oferă fiecare protecție
Mitul potrivit căruia imunitatea obținută după trecerea prin boală nu ar dura mult și nu este atât de puternică este risipit de ultimele studii. Unul dintre ele, publicat în The Lancet, arată că și persoanele care trec prin boală capătă o imunitate care durează de la câteva săptămâni până la 12 luni, în funcție de vârstă și de severitatea bolii.
Dacă imunitatea oferită de vaccin știm că durează până la 12 luni, iată că și cea „naturală”, dată de trecerea prin boală, durează luni bune. Potrivit Biziday, care citează The Lancet, persoanele care au trecut prin forme grave ale bolii au anticorpi și după 8 luni de la infectare. Cercetătorii estimează o perioadă de imunitate de 8-12 luni, sau mai mică în cazul celor care au avut simptome ușoare (circa 5 luni). În schimb, cei asimptomatici își pot pierde toți anticorpii la doar 8 săptămâni de la infectare sau rămân cu cantități foarte mici.
Cea mai bună imunitate e dată de vaccinare + trecere prin boală
Întrebat care tip de imunitate este mai eficientă, profesorul de sănătate publică Răzvan Cherecheș a declarat pentru Adevărul că, surprinzător, dar trecerea prin boală asigură o protecție mai bună decât vaccinarea. Însă riscul este enorm! Peste 50.000 de români nu au supraviețuit. În plus, majoritatea rămân cu sechele, cu o calitate a vieții alterată. Potrivit expertului, pe locul 1 ca protecție este imunizarea naturală (trecerea prin boală) plus vaccinarea. Pe locul 2 este imunizarea naturală, iar pe locul 3 ca protecție este vaccinarea.
De aceeași părere este și aszlo Lorenzovici, medic şi expert în politici de sănătate publică: „Cea mai bună imunitate e de departe cea dată de trecerea prin boală plus vaccin, însă nu recomand absolut nimănui să se bazeze pe asta. Cea mai sigură imunitate rămâne cea oferită de vaccin, fără să mai aşteptăm să trecem prin boală. Asta pentru că e riscant şi aşa cum se ştie, boala poate duce la deces în cazul nevaccinaţilor”, spune el.
Adrian Marinescu: „Testele de anticorpi mai mult ne încurcă”
În prezent, certificatele verzi demonstrează vaccinarea, testarea sau trecerea prin boală (demonstrată printr-un test PCT raportat la DSP). Guvernanții discută dacă nu ar fi oportun să dea dreptul românilor care au trecut prin boală, dar nu s-au înregistrat oficial, să-și facă acum teste de anticorpi, iar acestea să fie o dovadă a trecerii prin boală, inclusă pe certificatul verde. Medicul Adrian Marinescu a explicat pentru Hotnews că ideea nu e sustenabilă, deoarece nu se poate estima nici nivelul de protecție, nici perioada: „S-a mers pe rata de vaccinare și nu pe teste serologice, pentru că este evident că în momentul în care introduci teste serologice, rata de vaccinare va scădea vertiginos. Și nu numai că o să scadă, dar nu este o garanție nici rata de protecție. Pentru că nu ai foarte clar un titru de anticorpi care să fie cu adevărat protector, nu există o standardizare la nivelul laboratoarelor și nici nu se poate face, nu știi care este intervalul de timp pentru care este asigurată protecția. Practic, vei găsi un nivel de anticorpi și va trebui să stabilești o perioadă scurtă pentru acel certificat verde și apoi va trebui să repeți foarte des acel test de anticorpi, fără să ai o dovadă clară că sunt anticorpi protectori. Pentru că anticorpii care se referă sunt anti-nucleocapsidă - nu au neapărat un rol protector - și ar fi, practic, o situație foarte incertă și foarte greu de gestionat. Nu știu dacă sunt anticorpi care îmi asigură protecție și va fi un lucru care mai rău mă încurcă”.