În vizită la „dormitorul" teroriștilor europeni. Reportaj în cartierul Molenbeek din Bruxelles
Pentru a înțelege cum a ajuns Europa scena unor masacre, ar trebui să ştim ce s-a întâmplat în cartierul Molenbeek din Bruxelles, numit și „dormitorul" teroriștilor europeni. Un reporter „Adevărul“ a mers în deja celebrul cartier belgian Molenbeek, locul spre care toți ochii s-au îndreptat acuzator după antentatele de la Paris și din Bruxelles. Salah Abdeslam, unul dintre membrii comandourilor teroriste care au ucis la Paris, astă-toamnă, 130 de oameni, a fost prins în Molenbeek, într-o locuinţă socială care aparţinea municipalităţii.
Podul care desparte două lumi
„În partea asta este centrul Bruxelles-ului, iar în cealalată e Molenbeek. Canalul peste care trece acest pod a fost de sute de ani o graniță între cele două zone“, explică jurnalistul belgian Christophe Devriendt (37 de ani), pe "Pont de l’ Avenir" (n.r. - Podul viitorului). După ce treci podul, pe măsură ce te afunzi în cartier, auzi cum franceza este încet-încet înlocuită de arabă, vezi din ce în ce mai multe femei cu burka, vezi magazine pe care scrie cu caractere arabe și care-și expun marfa afară, pe trotuar.
“Timp 150 de ani, aici a fost un cartier bogat, cu foarte multe fabrici. Decăderea a început prin 1960, din cauza decăderii industrializării. Multe companii au dat faliment. Există multe case părăsite ca acestea“, spune Christophe, arătând, vizavi de o clădire impunătoare, fațada unei case ale cărei ferestre și uși au fost înlocuite cu placaj. „Marocanii au venit aici în anii `60 ca să lucreze, într-o perioadă în care industrializarea nu mai era pe val. Mulți au rămas fără slujbe“, continuă belgianul.
Despre prima generație de marocani bruxellezi, Christophe crede că „au fost oameni de treabă, nu protestau, își vedeau de treabă. Cei născuți în a doua generație au început să fie mai critici, însă problema este la a treia generație. Acești copii, născuți în anii ‘80-‘90, sunt prinși între două culturi“. De ce? „Politicienii belgieni au dorit ca marocanii să muncească, nu să se integreze. Se poate discuta foarte mult despre asta. Partidele de dreapta spun: «Le-am dat niște șanse», iar partidele de stânga spun «Nu îndeajuns de multe». Eu sunt de stânga“, spune, zâmbind, Christophe.
Priviri tăioase
După ce trecem de o fostă fabrică transformată în clădire rezidențială și o altă casă -fantomă, din care a rămas doar fațada, ajungem la un imobil îngrijit, cu poartă albă, interfon și geamuri termopan, spre care se îndreaptă mai mulți bărbați. De departe iese în evidență un bărbat cu barbă albă, cu manta albă și cu capul acoperit. „Este una dintre moscheile musulmane considerate printre cele mai radicale“, îmi spune Christophe. „Intrăm?“, mă întreabă jurnalistul. „Da“, spun eu.
Avântul ne este tăiat de privirile tăioase aruncate de câţiva bărbați aflați la poartă. Se uită dușmănos la aparatul de fotografiat. O lăsăm baltă. În Molenbeek poți să te afli în fața unei moschei, fără nici măcar s-o știi, deoarece foarte multe sunt găzduite în clădiri absolut obișnuite. La o populație de circa 100.000 de locuitori, din care 40% sunt musulmani, funcționează circa 22 de moschei oficiale. Nu există nicio cifră oficială, pentru că sunt foarte multe moschei clandestine.
Cartea care prevestea zilele sângeroase
În 2005, jurnalista Hind Fahri a scris o carte, “Sub acoperire în micul Maroc”, trăgând un semnal de alarmă: în Molenbeek, tinerii sunt recrutați pentru organizații teroriste pe străzi și în moschei, fără ca nimeni să conștientizeze pericolul. Reacția autorităților și a societății belgiene la cartea incendiară? Împotriva jurnalistei s-a declanșat un adevărat război mediatic, fiind considerată xenofobă și acuzată că este orbită de senzaționalism. Autoritățile n-au reacţionat şi, de atunci, au fost comise atentatele de la Charlie Hebdo, Bataclan, Aeroportul Zaventem, stația de metrou Maelbeek și, zilele trecute, Nisa.
Dezvăluirile jurnalistei Hind Fraihi sunt esențiale, fiindcă a locuit timp de două luni în Molenbeek, sub pretextul că este studentă la sociologie și că vrea să scrie o lucrare despre radicalizarea tinerilor din zonă. Faptul că este musulmană i-a permis să meargă în moschei, să afle părerile și gândurile sincere ale tinerilor, ale imamilor radicali, ale oamenilor obișnuiți. A urmărit nașterea pericolului terorist și înțelege fenomenul mai bine decât mulți politicieni care iau decizii în acest domeniu.
„Dacă acum 11 ani au spus că sunt un reporter senzaționalist și au râs de ceea ce am scris, acum văd o schimbare de atitudine. E o mică schimbare a mentalității, dar cred că e mult prea devreme să vedem schimbări în strategie, schimbări care contează“, a declarat Hind Fraihi pentru „Adevărul“. Cât despre ce ne rezevă viitorul în ceea ce privește terorismul, jurnalista crede că „e o problemă multidimensională, care s-a dezvoltat în decenii, și va dura mult timp pentru a o repara, din păcate“.
Molenbeek, un viespar de teroare
Conform publicației Le Monde, asasinii care l-au ucis pe comandatul anti-taliban Ahmed Shah Massoud au provenit din Molenbeek. Hassan El Haski, unul dintre teroriștii care au pus bombe în cele patru trenuri din Madrid (199 de morți), era din Molenbeek. Bărbatul care a împușcat în 2014 patru persoane la Muzeul Evreiesc al Belgiei, aflat în Piața Sablon din Bruxelles, Mehdi Nemmouche, a trăit în Molenbeek o vreme. Ayoub El Khazzani, bărbatul care a rănit patru persoane în 2015 într-un tren care făcea legătura între Paris și Amsterdam, a locuit o vreme la sora sa din Molenbeek. Poliția fraceză crede că armele folosite în luarea de ostateci de la „Porte de Vincennes“, care a avut loc în aceeași zi cu atentatul de la Charlie Hebdo, proveneau din Molenbeek. Câţiva dintre teroriștii care au comis atacurile din Paris, în noiembrie 2015, au fost originari din Molenbeek, cartier în care a fost prins Salah Abdeslam, unul dintre complici. Familia lui Abdeslam locuia la câteva străzi de locul unde a fost prins teroristul.
