INTERVIU Cristina Lapis, fondatoarea Sanctuarului de urşi de la Zărneşti: «Am ajuns de râsul Europei»
Ea e ocrotitoarea urşilor din România! Cristina Lapis (65 de ani), preşedinta Asociaţiei Milioane de Prieteni şi fondatoarea Sanctuarului de Urşi Libearty de la Zărneşti (Braşov), vorbeşte despre cazul Arthur, explică de ce împuşcarea urşilor bruni nu rezolvă problema atacurilor în gospodării şi care sunt soluţiile pentru oprirea conflictului dintre om şi urs.
La începutul lunii mai, Guvernul României a ajuns personaj negativ în presa internaţională după ce s-a aflat despre împuşcarea ursului Arthur, considerat cel mai mare din Europa, de către prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein. Cristina Lapis, preşedinta celei mai vechi asociaţii de protecţie a animalelor din România, explică, pentru „Weekend Adevărul”, cum au ajuns urşii o problemă pentru România şi care ar fi cele mai potrivite soluţii. „Weekend Adevărul”: Cum a fost posibilă uciderea celui mai mare urs într-o ţară în care vânătoarea de trofee este interzisă din 2016? Cristina Lapis: Într-adevăr, din 2016, s-a interzis vânătoarea. Au rămas însă nişte derogări. Ursul Arthur a fost ucis profitându-se de o derogare care era pentru un alt urs. Aşadar, acest prinţ, oricât ar fi el de vinovat din punct de vedere moral, pentru că este o faptă oribilă, nu este vinovat din punct de vedere juridic. Problema noastră este că cineva l-a ajutat.
Despre ce fel de derogări vorbim? Aceste derogări sunt permise de UE în cazuri foarte stricte. Adică nu aşa cum se procedează la noi – se primesc nişte reclamaţii, imediat se cere derogare şi se începe acţiunea de recoltare. De parcă am recolta porumb, nu ştiu de unde au scos termenii ăştia, „recoltare de urs“. Animalul nu vine să recunoască: „Stiţi, da, eu am venit, am atacat“. N-are sânge pe colţi ca Dracula. Dacă nu l-ai prins asupra faptului – când mânca viţelul sau când a intrat într-o curte –, de unde poţi să ştii că nu e alt urs? Noi aveam în rezervaţie 113 urşi. Nu suntem capabili să îi diferenţiem pe toţi şi îi vedem în fiecare zi. De departe, nici nu poţi spune dacă unul e femelă sau bărbat. Toată lumea a înţeles că animalul vizat era o ursoaică cu pui. Dar şi vânarea ursoaicelor cu pui e interzisă. Este absolut absurd. Din 2015, de când am înfiinţat rezervaţia de urşi, niciodată nu s-a dat derogare pentru o ursoaică cu pui. Deci asta a fost pentru deturnarea lucrurilor. De ce nu poate fi considerată o eroare acest incident nefericit? Totul a fost plănuit. Pentru că derogarea era între 13 şi 17 martie, iar prinţul a venit în ziua de 13. Exact în prima zi, ştia unde e ursul, s-a dus direct la el şi s-a apropiat la 200 de metri. Ca să-l împuşte direct în inimă, trebuie să fie foarte aproape. Ursul n-a avut nici o şansă. Nu e ca în Harap-Alb, care se lupta cu animalul piept la piept. E foarte greu de crezut că ar fi reuşit dacă nu era aranjată această vânătoare. Urşii aceştia sunt hrăniţi de asociaţiile de vânătoare, în anumite locuri. Când vrei să vânezi unul, faci semn cu mâna şi ursul vine la mâncare, tu iei puşca în mână şi, ca la Ceauşescu, poţi să împuşti ce exemplar vrei. Deci, în cazul lui Arthur, n-a fost o vânătoare corectă. Am înţeles că sunt mai multe anchete în curs.
Cum a reuşit prinţul Emanuel să plece acasă cu trofeul?Nu a fost primul care a procedat aşa. Acum un an şi ceva, fiul lui Trump a venit şi a împuşcat, acum cinci ani a venit Juan Carlos (n.r. – fostul rege al Spaniei) şi a împuşcat. Vorbesc acum de personalităţi, dar vin şi alţii. Am ajuns să facem turism de vânătoare, de omorât animalele din România. Ele sunt vândute şi nimeni nu ştie exact preţul. Străinii le-au decimat în Franţa, Italia, Germania şi vin să le împuşte la noi. Acordarea derogărilor pare să fie o problemă dificil de rezolvat. Înainte de a da o derogare trebuie făcută o anchetă, una ca la poliţie. Dacă ursul a atacat un om sau a intrat într-o grădină, imediat cerem derogare şi spunem că trebuie omorât ursul. Dar apoi este omorât ce urs aleg ei – mai mare, mai mic, aşa cum le convine –, şi i se comercializează şi carnea, ceea ce este interzis prin directiva europeană. Am rămas singurii din Europa care mănâncă labă de urs la restaurant, ca barbarii. Am ajuns de râsul Europei. Se vorbeşte în toate ziarele din lume că s-a dat o derogare pentru o ursoaică cu pui, ceea ce era interzis din prima, şi s-a vânat cel mai mare urs de către un prinţ. Sper ca măcar acest urs să nu fi murit degeaba.
Click! spunePotrivit lui Tanczos Barna, ministrul Mediului, în 2020 au murit, din cauza urşilor, 12 oameni. În 2019, opt oameni au căzut victime atacurilor, iar de la începutul acestui an există o victimă. În ultimii trei ani, au fost acordate derogări pentru uciderea a 138 de urşi.
Povestea lui Arthur a revoltat o lume întreagă
În luna martie, Prinţul Emanuel von und zu Liechtenstein, care locuieşte într-un castel din Austria, a primit de la Ministerul Mediului un permis de vânătoare de patru zile, pentru eliminarea unei ursoaice cu pui care ar fi cauzat pagube la unele ferme din Ojdula (Covasna).
Pe 13 martie, prinţul a împuşcat un urs de 17 ani, socotit un trofeu de 593 de puncte din totalul posibil de 600, pentru care ar fi plătit 7.000 de euro.
Episodul a stârnit un val de indignare. Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunţat că a fost schimbată legislaţia: începând cu 6 mai, exemplarele periculoase pot fi extrase în cel mult 15 zile, iar împuşcarea se face numai de către personalul tehnic al asociaţiei care solicită extragerea. Direcţia Naţională Anticorupţie a deschis un dosar penal în care se investighează „in rem” fapte de abuz în serviciu în cazul uciderii ursului Arthur. Tanczos Barna a oferit asigurări că aşa-numitul „trofeu“ de vânătoare nu va pleca din România. Tot el a mai declarat că, în mod „sigur“, există în România peste 7.000 de exemplare de urs, deşi niciodată nu a fost făcută o numărătoare exactă. De notat că acelaşi ministru, în anul 2015, din poziţia de senator UDMR, propunea vânarea unui număr de 4.000 de urşi. „Nu putem transforma România în grădina zoologică a Europei“, spunea el la vremea respectivă.
Mâncarea animalelor costă 60.000 Є pe lună
“Asociaţia Milioane de Prieteni a fost creată acum 25 de ani pentru câinii fără stăpân, iar în 2005 a început povestea Sanctuarului de la Zărneşti”, îşi aminteşte Cristina Lapis.
„Acum, în rezervaţie trăiesc 113 urşi. Mâncarea lor costă în jur de 60.000 de euro pe lună. Urşii consumă două tone de alimente pe zi. Avem trei maşini care transportă mâncarea, avem 17 angajaţi, încă şase angajaţi la sistemul video care merge zi şi noapte, avem firma de pază, care şi ea reprezintă cheltuieli. Ne sprijină partenerii noştri, adică World Animal Protection. Apoi, Fundaţia Brigitte Bardot, asociaţia germană Bund Gegen Missbrauch der Tiere, care ne sunt parteneri de 20 de ani şi care ne ajută şi cu adăpostul de câini. Primim donaţii şi de la persoane private şi mai sunt biletele de intrare la sanctuar. N-am fost niciodată sprijiniţi de statul român, numai de partenerii din străinătate”, încheie binefăcătoarea animalelor.
Soluţii: lanuri de porumb şi garduri electrice
Cristina Lapis aduce în discuţie şi modalităţile de a evita intercaţiunile cu ursul: “Ursul nu intră în curţile oamenilor pentru că vrea să le facă rău. Când intră într-o grădină, el e flămând şi sigur că vine atras fiind de miros de carne, de fructe şi altele. Dacă pe marginea drumului, la sate, la pensiuni, pe pârtiile de schi, ar fi nişte garduri electrice care să-i împiedice, care să le delimiteze spaţiile, ursul s-ar opri acolo. Mai mult, dacă s-ar face plantaţii de porumb sau de pomi fructiferi, la marginea satelor învecinate cu pădurile, urşii s-ar opri acolo. Norvegia, care are 100 şi ceva de urşi, a cheltuit 8 milioane $ pentru a crea condiţiile să nu existe acest conflict între om şi urs. Au făcut garduri electrice şi au plantat hrană pentru ei”.
