Liiceanu: "Iisus este cel mai extraordinar om care s-a născut pe lumea asta"

Gabriel Liiceanu a fost întrebat, duminică, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, cum arată Iisus al său.  

Scriitorul Gabriel Liiceanu. Foto: Adevărul
Scriitorul Gabriel Liiceanu. Foto: Adevărul

Scriitorul Gabriel Liiceanu consideră că a te încăpăţâna să crezi că religia are o funcţie cognitivă duce la dezastru, deoarece ţine o populaţie întreagă în false viziuni despre cauzele lucrurilor. ”Iisus este cel mai extraordinar om care s-a născut pe lumea asta din punct de vedere moral, dar transferul de la credinţă spre cunoaştere e catastrofal pentru un popor care are nevoie să se încadreze în formele moderne ale cunoaşterii”, a afirmat Liiceanu.

“Mesajul meu în această carte, care e atipică, pentru că nu e cartea unui ateist, nu cartea unui om care acceptă ortodoxia, religia creştină în ambele direcţii ale ei. Religia creştină, orice religie de altfel, are două direcţii: una este funcţia morală şi cealaltă este funcţia mitologic-cognitivă. Astăzi, sloganul meu a fost ăsta: despărţiţi, pentru Dumnezeu, credinţa de cunoaştere. O mitologie de tipul creştinism, apărută în secolul I, putea să dea soluţii, că nu avea cine să le dea, nu exista ştiinţă şi îţi explica cum a apărut omul cu suflatul într-o bucată de lut, îţi explica că cineva se înalţă la cer, îţi explica cum cineva moare şi învie. Toate astea erau posibile într-o lume în care cunoaşterea de real, cu ipoteze verificate, nu era atestabilă atunci”, a explicat Liiceanu la emisiunea "Insider Politic", de la Prima TV, prezentată de Sebastian Zavhmann.

Liiceanu: "Orice om e liber să creadă în ce vrea"

El a afirmat că nu are nimic împotriva credinţei, dar transferul de la credinţă spre cunoaştere e catastrofal pentru un popor care are nevoie să se încadreze în formele moderne ale cunoaşterii.

“Astăzi, începând de câteva secole şi mai ales în secolul XX şi în ăsta avem detalii despre cum arată realitatea în aşa fel încât să luăm ca direcţia cunoaşterii reale să fie ştiinţa, nu religia. Ori faptul de a continua să te încăpăţânezi să crezi că religia are o funcţie cognitivă duce la un dezastru pentru că ţine o populaţie întreagă în false viziuni despre cauzele lucrurilor, cauzele lumii, ale existenţei în general. Nu am nimic împotriva credinţei, orice om e liber să creadă în ce vrea, iar dacă îl ajută crezul Christic e minunat. Iisus este cel mai extraordinar om care s-a născut pe lumea asta din punct de vedere moral, dar transferul de la credinţă spre cunoaştere e catastrofal pentru un popor care are nevoie să se încadreze în formele moderne ale cunoaşterii”, a explicat Gabriel Liiceanu.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regele Felipe și Regina Letizia la dineul de gală de la Roma, Italia, în rochie de la un brand de masă   profimedia 0945642160 jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
Padure din viitoarea Centura Verde Bucuresti Ilfov foto Centura Verde jpeg
Sens giratoriu FOTO Shutterstock jpg
Șofer la volan  Foto Pixabay jpg
inchisoare medievala jpg
profesor jpg
daniel david ubb fb jpg
phone 292994 1280 jpg
Izvorul de la Manastirea Sf  Dionisie Exiguul si Sf  Efrem jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net