Mii de oamenii, pe străzile Capitalei, la Pelerinajul de Florii

Mulțime impresionantă! Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor au organizat sâmbătă Pelerinajul de Florii, la care au participat mii de pelerini - ierarhi, preoţi, monahi, monahii şi credincioşi mireni din Capitală şi din judeţul Ilfov.

Credincioșii și preoții, la Pasajul Unirii (Foto: Inquam Photos)
Credincioșii și preoții, la Pasajul Unirii (Foto: Inquam Photos)

Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Preafericitul Părinte Daniel, a remarcat că numărul participanților a fost mai mare decât în 2019. „Iată că, după doi ani de pandemie, când am trăit în izolare și am arătat iubire față de semeni ținându-i la distanță, Dumnezeu ne-a învrednicit să reluăm tradiția Pelerinajului în ajunul Intrării Domnului în Ierusalim”, le-a spus Patriarhul Daniel oamenilor prezenți sâmbătă seară pe Dealul Mitropoliei.

Pelerinaj impresionant în Capitală

Dealul Mitropoliei, punctul final al procesiunii (Foto: basilica.ro)
Dealul Mitropoliei, punctul final al procesiunii (Foto: basilica.ro)

Pelerinajul a început la Mănăstirea Radu Vodă şi s-a desfășurat pe următorul traseu: Bulevardul Mărăşeşti - Bulevardul Dimitrie Cantemir - Strada Bibescu Vodă - Strada Şerban Vodă (cu oprire la Catedrala mitropolitană Sfântul Spiridon - Nou) - Strada Principatele Unite - Strada Ienăchiţă Văcărescu - Strada Sfânta Ecaterina (cu oprire la Biserica Sfânta Ecaterina) - Strada Bibescu Vodă - Colina Bucuriei - Catedrala Patriarhală. Înaintea plecării în procesiune, la Mănăstirea Radu Vodă, Părintele Timotei Prahoveanul a sfinţit ramurile de salcie și măslin, care le-au fost apoi oferite credincioşilor. La Catedrala Patriarhală, Preafericitul Daniel a sfinţit icoana „Intrării Domnului în Ierusalim”, purtată de pelerini, şi a rostit rugăciunea de binecuvântare.

Crenguțele de salcie se pun la uși și la icoane

Cu mic, cu mare, la Pelerinajul de Florii (Foto: Inquam Photos)
Cu mic, cu mare, la Pelerinajul de Florii (Foto: Inquam Photos)

Azi, credincioşii ortodocşi sărbătoresc Floriile. După Sfânta Liturghie, oamenii au primit, la toate bisericile din țară, crenguțe de salcie sfințite, pe care le pun la ferestre, la porți, la uși și la icoane, pentru a fi protejați de necazuri și de boli. Ramurile de salcie care se împart la biserică în ziua de Florii simbolizează ramurile de măslin cu care mulțimile l-au întâmpinat pe Iisus Hristos în Ierusalim. Cu ziua de Florii începe Săptămâna Patimilor, în care creştinii se pregătesc să întâmpine marea sărbătoare a Învierii Mântuitorului.

Aveți un pont sau mai multe informații pe subiect? Scrieți-ne pe adresa pont@click.ro.

Puteţi urmări ştirile Click! pe Google News, Facebook și Instagram.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
image
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Regina Letizia și Regele Felipe Foto Profimedia (1) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
michael jackson jpg
restaurant foto unsplash jpg
dulciuri jpg
Blocuri Bucuresti FOTO Shutterstock jpg
somn pexels jpg
autostrada 5 jpg
cristela georgescu instagram jpg
oameni fericiti jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net