VideoMoment spectaculos surprins de pădurari în Suceava. Un mistreț și un urs, față în față în mijlocul pădurii
Pădurarii din județul Suceava au surprins un moment cu totul special, care a devenit rapid viral în mediul online. Este vorba despre o întâlnire dintre un urs și un mistreț, în apropiere de o hrănitoare amenajată într-o pădure din județ.
Imaginile au fost postate în mediul online și au atras rapid atenția internauților din întreaga țară. Cele două animale s-au întâlnit în apropiere de o hrănitoare amenajată într-o pădure din județul Suceava, menționează Romsilva în postarea făcută pe Facebook.
„Pe cine aţi paria într-o întâlnire dintre un urs şi un mistreţ? Dacă aţi ales ursul, imaginile surprinse la o hrănitoare amenajată de colegii noştri de la Ocolul Silvic Putna, din cadrul Direcţiei Silvice Suceava, s-ar putea să vă schimbe puţin perspectiva. Momentul, rar şi amuzant, a fost surprins de colegul nostru Constantin Puzdrea şi ne arată încă o dată cât de imprevizibilă poate fi viaţa sălbatică”, scriu cei de la Romsilva.
Întâlnirea a avut loc în județul Suceava
Momentul în care cele două animale ajung față în față arată din nou cât de imprevizibilă poate fi natura, mai ales atunci când vine vorba despre animale sălbatice.
„Regia Națională a Pădurilor - Romsilva gestionează 241 de fonduri cinegetice și anual asigură faunei din aceste fonduri cinegetice, în total, peste 1.600 tone de furaje combinate, cereale și semințe, circa 1.500 tone de fân, lucernă și frunzare, peste 340 tone de rădăcinoase și suculente și aproape 300 tone de sare”, mai scrie Romsilva în postarea făcută.
„Pe cine aţi paria într-o întâlnire dintre un urs şi un mistreţ?”
Imaginile cu întâlnirea dintre mistreț și urs au fost postate pe pagina de Facebook a instituției și au atras rapid atenția internauților din țara noastră. Cele două animale au ajuns față în față atunci când s-au apropiat de o hrănitoare amenajată într-o pădure din județul Suceava.
Ambele animale sunt foarte periculoase pentru om, iar cei care observă urși sau mistreți în natură nu trebuie să se apropie de aceștia.

































