«Neurochirurgul» francez, amendat cu 1.000 de lei

Ultima actualizare:
Matteo Politi (38 de ani)
Matteo Politi (38 de ani)

Dezvăluirile despre Matteo Politi, italianul cu opt clase care opera sâni şi riduri la Bucureşti‚ a readus în discuţie cazul unui alt impostor celebru. Francezul François Pinori a făcut intervenţii chirurgicale pe coloana vertebrală, între 2004 şi 2006, la o clinică privată din Timişoara. 160 de pacienţi au fost operaţi de “neurochirurgul” francez.

Scandalul François Pinori a făcut vâlvă, când s-a descoperit că bărbatul a operat 160 de pacienţi la o clinică privată din Timişoara. Pacienţii erau taxaţi cu preţuri între 500 şi 1.000 de euro. 

Individul obţinuse dreptul de liberă practică în baza unei diplome false, depusă la Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Timiş. Pinori pretindea că e ortoped şi că realizează intervenţii cu laser pe coloana vertebrală, o premieră, la vremea respectivă, în România.

Francezul a fost dat în vileag de o echipă de jurnalişti italieni porniţi pe urmele falsului medic, acuzat şi în Peninsulă că a operat mii de pacienţi. După dezvăluiri, operaţiile au fost sistate, iar francezul a dispărut. 

În 2006, pe numele lui au fost deschise mai multe dosare penale, iar 13 persoane operate au depus plângere. Toate dosarele au fost conexate într-unul singur, “ortopedul” fiind cercetat pentru înşelăciune, uz de fals şi practicarea fără drept a unei profesii. S-au făcut cercetări pentru neglijenţă în serviciu faţă de „autorul necunoscut” de la DSP Timiş, care i-a dat lui Pinori dreptul de practică.

“Adevărul” a solicitat Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara date despre anchetă. Răspunsul? Dosarul a fost închis în 2010, cu o pedeapsă simbolică pentru şarlatan.

Pentru înşelăciune şi pentru practicarea unei profesii fără drept, el a fost declarat nevinovat, iar pentru folosirea diplomei false, a primit o amendă de 1.000 de lei! În prezent nu se ştie unde se află Pinori, despre care se bănuia că a fugit în Siria. 

Daniel Costea, neurochirurg la Spitalul Judeţean Timişoara, povesteşte că în 2004 a fost chemat să lucreze la clinica privată cu Pinori, prezentat de patronul italian al clinicii drept specialist în decompresiune discală  percutanată cu laser.

„Acum procedura e o rutină în spital, dar atunci nu se făcea decât în privat, la clinica aceea”, spune Costea. “Am văzut manevrele sale. Nici pe departe nu ajungea în coloană. Era sub piele. Se vedea vârful sondei, ceea ce nu ar fi trebuit să se vadă, fiindcă trebuie să intri 10 centimetri cel puţin. Era clar o şarlatanie. La scurt timp, el a dispărut”, adaugă medicul.

Click! spune

Cotidianul francez “Le Parisien” arăta în 2009 că Pinori a operat, înainte de a veni în România, într-o clinică din Perugia. El inventa hernia de disc pe care pretindea că o rezolvă printr-o operaţie cu laser. Intervenţiile se realizau într-o încăpere nesterilă, fără echipamentul necesar unei intervenţii chirurgicale. 

Şarlatanul italian rămâne după gratii

Judecătorii de la Tribunalul București au respins ieri contestația lui Matteo Politi (38 de ani) la arestul preventiv, scrie digi24.ro. Falsul chirurg italian a cerut cercetarea sub control judiciar, fiindcă nu reprezintă pericol public dacă e lăsat în libertate. 

Politi, acuzat că a operat în mai multe clinici private din București deşi avea doar opt clase, a fost prins săptămâna trecută la Curtici, în timp ce încerca să fugă din țară. Un nou caz revoltător a fost dezvăluit de “Libertatea”. 


    Matteo Politi (38 de ani)Foto: Inquam Photos
Matteo Politi (38 de ani)Foto: Inquam Photos

Raluca Bârsan (30 de ani) a lucrat ca rezident la secţia de Ginecologie a Spitalului Judeţean Ilfov. Ea şi-a falsificat diploma de licenţă în Medicină, iar timp de zece ani a consultat, a cusut şi a pansat paciente după operaţiile de cezariană.

“Doctoriţa” Bârsan a picat examenul de Capacitate cu media 1,68, a ajuns la o şcoală profesională şi a abandonat studiile în clasa a X-a!

Cosmeticiene care se jucau de-a dentiştii

„Specialiștii” nu lipsesc nici din stomatologie. O demonstrează mai multe cosmeticiene din Bistrița, care se transformau în dentiste, chiar în saloanele de înfrumusețare unde munceau. 

Potrivit stomatologilor, procedurile de albire pe care le realizau cosmeticienele îi puteau lăsa pe clienţi fără dinţi. Descoperirea a fost făcută anul trecut chiar de președintele Colegiului Medicilor Dentiști Bistrița, Marius Pop, într-o plimbare prin oraș. Văzând că procedurile sunt realizate chiar de cosmeticienele care se ocupau și de masaje, tratamente faciale, manichiură și pedichiură, Pop a sesizat Direcția de Sănătate Publică. 

Un al doilea caz i-a fost sesizat de un coleg medic stomatolog. Și această situaţie a ajuns în atenția Direcției de Sănătate Publică Bistrița-Năsăud. Cele două saloane au fost închise în scurt timp.

Parteneri

image
www.fanatik.ro
image
observatornews.ro
image
iamsport.ro
image
www.antena3.ro
image
as.ro
image
playtech.ro
image
www.fanatik.ro
image
www.cancan.ro
image
www.playsport.ro
sportpesurse.ro
image
www.bugetul.ro
Richard și Alejandra Gere, GettyImages (2) jpg
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
okmagazine.ro
image
historia.ro
image
historia.ro
bunt erleuchtet chinas jpg
image png
Warren Buffett FOTO Profimedia jpg
turcia jpg
casa jpg
trafic inchis A1 vant jpg
pietrele vii din Romania  jpg
Starship shutterstock jpg
image
actualitate.net
image
actualitate.net