O şansă pentru copiii bolnavi: La anul se deschide cea mai mare clinică de chirurgie cardiovasculă din ţară
Unul din trei copii din Capitală, care suferă de boli ori malformaţii cardiovasculare, are şansa de a fi operat într-o clinică de specialitate. Pentru ca situaţia să se îmbunătăţească, autorităţile locale din sectorul 1 au decis să finanţeze construirea unei clinici de chirurgie cardiovasculară pediatrică, în curtea Spitalului pentru copii „Grigore Alexandrescu”.
Lucrările au început anul acesta, însă şantierul a fost inaugurat oficial azi. Terenul pe care va fi construită clinica se află în curtea spitalului „Grigore Alexandrescu”. Primăria a alocat 15,2 miloane de euro din bugetul propriu pentru realizarea acestui proiect. În vara anului 2013, când construcţia va fi dată în folosinţă, va deveni cea mai mare clinică de acest gen din ţară, care va asigura diagnosticarea şi tratamentul bolilor cardiovasculare la copiii cu vârste cuprinse între 0 şi 14 ani.
Clinica va avea o capacitate de 110 paturi, dispuse pe patru etaje. Parterul va funcţiona ca unitate de primiri urgenţe, diagnostic, internări, cameră de gardă şi laboratoare de analize. Etajele 1 şi 2 vor avea funcţiuni de spitalizare pe categorii de vârstă, etajul 3 va găzdui sălile de operaţie (bloc operator septic), iar etajul 4 va fi ocupat de un bloc operator aseptic şi de secţia ATI.
Medici români şi belgieniParticularitatea acestei clinici este că ea va avea personal calificat încă de la deschidere ei. „Avem un an la dispoziţie să pregătim echipa, să o instruim. Din estimările noastre ar fi nevoie de cel mult zece medici care să gestioneze toate cazurile de malformaţii cardiovasculare la nivelul copiilor din Capitală”, a spus azi Dan Mircea Enescu, directorul Spitalului „Grigore Alexandrescu”.
În plus, succesul acestei clinici va depinde, în mare măsură, de un parteneriat pe care reprezentanţii spitalului de copii l-au realizat deja cu medicii clinicii „Regina Fabiola” din Bruxelles. Potrivit înţelegerii dintre cele două instituţii, medicii belgieni vor oferi consultanţă omologilor lor români şi vor opera cazuri mai complicate pe care clinica din Capitală le va semnala.
Statisticile dorStatisticile din România arată că anual sunt raportate 600 de cazuri de copii cu malformaţii cardiovasculare ori cu insuficienţă cardiacă. Doar 100 dintre aceşti copii beneficiază de intervenţii şi tratament de specialitate din cauza slabei dotări a spitalelor din România. În prezent, intervenţii pe cord la copii se fac doar în spitalele din Târgu Mureş, Timişoara şi Cluj Napoca. Deşi Spitalul Marie Curie din Capitală beneficiază de dotări tehnice de invidiat în acest domeniu, se confruntă cu o criză acută de medici specializaţi în astfel de intervenţii.